
Ingrediente
1 kg spanac
2 l apă
1 ceapă mare
2 lingurițe făină
100 g unt
250 ml smântână dulce
sare
Mod de preparare
Cureți spanacul, îl speli foarte bine și îl pui la fiert în apă clocotită cu un praf de sare. Îl lași 10 minute, după care îl scurgi și îl pui în blender. Păstrezi apa în care a fiert spanacul.
Așezi o oală mică pe foc, topești untul și adaugi ceapa dată pe răzătoarea mare și făina. Amesteci și adaugi zeamă în care a fiert spanacul până ajungi la consistența unei smântâni, amestecând continuu. Când dă în clocot, pui piureul de spanac și lași să fiarbă 5 minute, la foc mic. Pui smântâna, un praf de sare și mai lași 2-3 clocote.
Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
