Home / Copil / Seria de cărți pentru copii „Aventurile lui Țup” va fi tradusă în Turcia și Ungaria

Seria de cărți pentru copii „Aventurile lui Țup” va fi tradusă în Turcia și Ungaria

Primele două volume din seria de cărți pentru copii „Aventurile lui Țup” de Alex Donovici, parte din colecția Poveștile Cristinei de la Curtea Veche Publishing, vor fi traduse și publicate de către editurile Hayalkurdu Publishing (Turcia) și Móra Publishing (Ungaria).

„Țup. Imposibil e doar un cuvânt”(Curtea Veche Publishing, 2018) și „Țup. Salvatoarea iernii” (Curtea Veche Publishing, 2019) sunt primele două volume ale seriei ce vor fi traduse – din cele cinci de până acum, ce includ și o carte de colorat. Seria a devenit în ultimii ani un fenomen printre copiii și părinții din România datorită personajelor, a ilustrațiilor Stelei Damaschin-Popa și a temelor abordate de Alex Donovici într-un mod modern și empatic: toleranța, curajul, prietenia, importanța sportului, a mâncatului sănătos și a protecției mediului înconjurător.

Drepturile de traducere pentru seria Țup au fost vândute de Curtea Veche Publishing prin agentul literar Silviu Săndulescu și au marcat un precedent important pentru traducerea în alte limbi a unei serii pentru copii scrisă de un autor român.

Dedicată copiilor de 4-10 ani, emoționanta serie „Aventurile lui Țup” a devenit o alegere firească pentru editorii străini, cuprinzând cele mai populare cărți din colecția Poveștile Cristinei. Aceasta a fost creată de Cristina și Alex Donovici pornind de la fenomenul online cu același nume (site-ul de povești audio povestilecristinei.ro) și conține în prezent 13 titluri (inclusiv o carte de colorat și un audiobook), publicate în doar trei ani și însumând vânzări de peste 120.000 de exemplare.

„Am creat un personaj care să crească odată cu cititorii cărților noastre. Prima carte din serie o prezintă pe Țup, un pui de ciocârlie născut fără aripi care a reușit, prin curaj, speranță și determinare, nu doar să își facă prieteni buni, ci să salveze pădurea. Impactul pe care l-a avut această poveste emoționantă asupra copiilor și părinților din toată țara a fost copleșitor pentru noi.” (Alex Donovici, autorul cărții)

Întreaga serie este ilustrată de Stela Damaschin-Popa, una dintre cele mai versatile și longevive ilustratoare (peste 60 de cărți ilustrate în România, Republica Moldova, SUA, Rusia). Aceasta a fost nominalizată doi ani consecutiv la premiul Astrid Lindgren Memorial Award și a primit Diploma de Onoare IBBY (International Board on Books for Young People), premiu supranumit „Micul Nobel”, patronat de Regina Margareta a II-a a Danemarcei.

PovestileCristinei.ro a pornit din dorința Cristinei și a lui Alex Donovici de a oferi fetiței lor, Alexandra, povești gândite pentru vremurile noastre, adaptate atât pentru nevoile părinților, cât și cele ale celor mici. Alături de seria “Aventurile lui Țup”, Alex Donovici a mai scris „O iarnă de povești” (coautor), „Întâmplări vindecătoare” (coautor), „Comoara lui Ben” și „Ale și sufletul cărților”.

Partener monitorizare presă: Klarmedia

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.