
Saratele cu branza de vaci. Oare cine nu iubește sărățelele? De la mic la mare, tuturor ne place să le mâncăm fie când stăm să vizionăm un film, fie când plecăm în fugă spre serviciu sau la școală.
Ingrediente
500 g brânză de vaci
200 g unt
200 g smântână
600 g făină
1 linguriță sare
1 ou
semințe de susan alb și negru pentru decor
Mod de preparare
Pui brânza de vaci într-o strecurătoare și o lași la scurs, după care o pui într-un castron mai mare. Adaugi smântâna, untul moale, sarea și amesteci. Adaugi făina treptat și frămânți un aluat care nu se lipește de mâini. Îi dai forma rotundă, îl învelești în folie alimentară și îl ții la frigider de seara până dimineața.
Scoți aluatul din frigider, îl împarți în patru și din fiecare întinzi câte o foaie nu foarte subțire. Tai cu cuțitul sărățele, le așezi pe o tavă cu hârtie de copt, le ungi cu ou bătut și le presari cu semințe de susan alb și negru.
Introduci tava în cuptorul încins la 180°C pentru 15 minute până se rumenesc frumos. Procedezi la fel și cu restul aluatului.
Pe lângă aceste saratele cu branza de vaci mai poti pregati si acesti Biscuiti spritati.
Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!