Orez cu praz. Rețetă care se face în 30 de minute, este delicioasă și sănătoasă. Mai poți adăuga la această rețetă și ardei gras, ciuperci….
Ingrediente
1 praz potrivit ca mărime
2 morcovi potriviți
100 g orez
1 lingură ulei de măsline
1 lingură unt
500 ml supă de pui
sare
2-3 fire pătrunjel verde
Mod de preparare
Mai întâi cureți prazul și morcovii și le speli bine. Pui uleiul și untul într-o crăticioară mai mare, adaugi prazul tăiat rondele, morcovul tăiat cuburi sau rondele și supa.
Adaugi un praf de sare și lași să fiarbă 10 minute. Pui orezul bine spălat și scurs, acoperi cu un capac și lași să fiarbă, la foc mic, până când orezul este fiert. Oprești focul și mai lași 15 minute înainte să-l servești, presărat cu pătrunjel verde tocat mărunt.
O altă rețetă pe lângă acest orez cu praz este și Orez cu broccoli și ou.
DE ȘTIUT!
Prazul este o legumă foarte bogată în nutrienți, ceea ce înseamnă că este sărac în calorii, dar bogat în vitamine și minerale. O porție de 100 de grame de praz gătit are doar 31 de calorii. De asemenea, este deosebit de bogat în carotenoizi din provitamina A, inclusiv betacaroten. Corpul transformă acești carotenoizi în vitamina A, care este importantă pentru vedere, funcția imună, reproducere și comunicarea celulară. Sunt, de asemenea, o sursă bună de vitamina K1, care este necesară pentru coagularea sângelui și sănătatea inimii. Îl poți mânca crud, dar și gătit sub diferite moduri.