Legumele nedorite de cei mici sunt un fel de ”bau-bau” pe care-l resping cu toată forța lor. Dacă puiul tău se strâmbă ori de câte ori vede farfuria cu legume, nu te impacienta, avem o soluție ingenioasă: camuflajul alimentar.
Una din cele mai mari preocupări ale mămicilor este că puiul lor nu consumă suficiente legume și fructe. Dacă și al tău acceptă puține legume sau deloc, e normal să cauți soluții care să-l facă să le mănânce. Aici intră în joc ingeniozitatea ta de a le ascunde în tot felul de mâncăruri apetisante.
Cum ascunzi alimentele
Camuflajul îți este de folos în primul rând pentru a ascunde acele legume care au o valoare nutritivă excepțională, dar gustul lor nu este pe măsura așteptărilor celui mic: broccoli, fasole verde, conopidă. Dar la fel poți proceda cu iaurtul, brânza de vaci, carnea, peștele. Le poți transforma în piure, apoi le poți combina cu paste, orez, sosuri, să pregătești gratinuri și lasagna, precum și supe creme. Astfel copilul tău nu-și dă seamă că în farfurie se află și alimentele pe care nu le agreează.
Cum camuflezi… aportul caloric
Un alt motiv pentru a ascunde legumele în preparate acceptate de micuți este acela de a diminua cantitatea de calorii furnizată în mod normal. De exemplu, putem înlocui cașcavalul, untul, pastele, smântâna cu o cantitate echivalentă de legume fierte și pasate, bogate în fibre și vitamine, dar sărace în proteine și, în mod special, în grăsimi. De exemplu, când prepari o budincă de cartofi sau de paste la cuptor, poți să înlocuiești un sfert din cantitatea de cartofi sau de paste, cu aceeași cantitate de broccoli, păstârnac, spanac, fierte și pasate. Și poți înlocui smântâna și untul cu lapte dulce sau iaurt mai gras.
Ketchupul, cel mai bun ascunziș
Copilul tău a strâmbat din nas când a văzut piureul de conopidă sau amestecul de legume? Ketchupul este cel mai rapid și mai la îndemână ajutor. Ai adăugat puțin și orice fel de mâncare devine gustos. Pediatrii sunt de acord și cu această soluție, cu condiția ca sosul să fie pregătit în casă, fără ingrediente iritante sau interzise copiilor. Un sos ketchup preparat de tine poate fi o soluție excelentă și la îndemână.
Nu renunța la garnitura de legume
Chiar dacă ai descoperit că strategia de a ascunde legumele, de exemplu, te ajută să îmbogățești meniul copilului, este important să-i oferi alimentele mai puțin apreciate, la vedere, sub formă de garnituri ori salate. Uneori, o legumă respinsă la prima degustare, poate fi apreciată după mai multe încercări. Cu siguranță nu ai epuizat toate formele de preparare și de prezentare: crude, fierte, la cuptor, rase sau tăiate batonașe, în sosuri sau în mâncăruri cu carne.
Câteva idei irezistibile
Smoothie-urile sunt un start ideal pentru începutul zilei sau un răsfăț foarte sănătos pentru ora 10.00. În el putem ascunde o mulțime de legume și fructe: avocado, dovlecel, măr, pară, pătrunjel verde etc. Iar liantul principal poate fi banana, cu gustul ei dulce și cremos. Peste banană adaugi de exemplu un kiwi și un sfert de avocado sau de dovlecel. Sau o jumătate de portocală și o jumătate de ardei gras. Iată o mulțime de vitamine și minerale la pahar care-i dau energie și sănătate.
Pastele pot fi baza principală, iar la capitolul sosuri ai o mulțime de combinații nebănuite. L-ai obișnuit cu clasicul sos de roșii? Iată câteva combinații care preparate și pasate, îl vor cuceri pe deplin:
- 1 ardei gras roșu tăiat bucățele + 1 morcov ras + ½ dovlecel cubulețe+ 2-3 linguri suc de roșii
- 200 g spanac/broccoli/fasole verde înăbușite cu 2 cățel de usturoi pasat + 4-5 linguri smântână + 2 linguri parmezan
- 1 avocado mixat cu 4-5 frunze de busuioc + 1 cățel de usturoi + 2-3 linguri parmezan
Supele-cremă reprezintă o mâncare ideală în care poți ascunde aproape orice aliment. Baza o faci din: 1 ceapă, 3-4 cartofi, 2 morcovi, 2 rădăcini de păstârnac. Le fierbi, le pasezi și poți adăuga în ea spanac, broccoli, fasole verde, conopidă, ciuperci, pește, carne de pui, fierte pe aburi și pasate. Dacă vrei s-o îmbogățești, poți adăuga și 100 ml de smântână la final. Succesul este garantat.
Pizza, iată un alt aliment aflat printre preferințele celor mici și care reprezintă o bază ideală pentru a-i oferi tot felul de legume. După ce ai preparat aluatul, l-ai întins, l-ai uns cu sos de roșii, presari cubulețe de ardei gras, dovlecel, morcov fiert, fasole verde fiartă sau alte legume bucățele, presari și cuburi de piept de pui fiert și acoperi cu parmezan ras. Dai la cuptor și pizza e gata.
Articol susținut de Asociația Educație pentru Suflet!
Poate te mai intresează pe lângă acest articol legat de legumele nedorite și Superlegumele si densitatea nutritionala.