Lăsați bunicii în viața nepoților

Bunicii sunt unele dintre cele mai speciale persoane din viața nepoților. Dacă lăsați bunicii să facă parte din viața nepoților, multe lucruri minunate se vor întâmpla de ambele părți.

Am primit o scrisoare la redacție de la Amalia, mama a doi copii, care și-a iubit foarte tare bunicii. Își dorește ca prichindeii ei să aibă aceeași legătură cu bunicii lor așa cum a avut-o ea cu bunicii materni și vă îndeamnă să-i lăsați pe bunici în viața nepoților. Iată povestea ei.

„Îmi amintesc cum bunica îmi cânta seara la culcare, cum făceam împreună gogoși și hăinuțe pentru păpuși, cum cotrobăiam prin sertarele ei etc.  și ea nu se supăra niciodată. Am crescut în brațele ei calde, într-o casă în care am mers, chiar și când am devenit adult, ​​cât de des am putut.

Alături de bunic am bătut cu ciocanul, am făcut puzzle-uri, mi-a făcut cartofi prăjiți, am cântat, am cutreierat locuri numai de el știute. Am dormit lângă acest om blând cu mâini puternice și am avut o sumedenie de aventuri frumoase împreună… Pe scurt, l-am iubit, dar iubirea lui pentru mine a fost nemărginită.

Am avut norocul să locuiesc la 2 minute de casa bunicilor și m-am refugiat acolo de îndată ce mi-au permis cele două picioare și mama. Întotdeauna mi-am dorit să fiu cu ei. Când am început școala mergeam la prânz să mănânc la ei și îmi amintesc și acum mirosul de supă bună și sandviciuri la grătar.

În adolescență, mergeam la ei mai rar, dar întotdeauna îmi făcea plăcere. Mă așezam lângă bunicul meu și îl priveam cum aranjează câte ceva prin casă, chiar dacă fizic, din cauza bolii, nu mai putea. Se așeza pe scaunul său balansoar și-mi povestea despre amintirile din copilărie, îmi spunea glume bune și râdeam din suflet.

Alteori, stăteam la masa din bucătărie cu bunica și prăjeam gogoși sau prăjituri. O văd și acum cum fredona o melodie în timp ce cârpea ceva sau tricota.

Când m-am  căsătorit și m-am mutat nu am avut prea multe lucruri, dar am avut scaunul balansoar al bunicului. Îl am și astăzi! Mi-am legănat copiii în el, dar din păcate bunicul ne-a părăsit înainte să mă vadă în rochia de mireasă sau să-și vadă strănepoții.

Acum sunt mamă și sunt atât de fericită că încă copiii mei pot petrece timp alături de bunica mea. Ori de câte ori pot, merg la ea împreună cu soțul și copiii și stăm la masă și la depănat amintiri. Îi place atât de mult să gătească și face o mâncare excelentă pentru noi toți. Mă amuz când se scuză că nu a preparat suficientă mâncare, chiar dacă întotdeauna este prea multă. Și face aceleași gogoși și prăjituri delicioase ca în copilăria mea. Copiii mei își iubesc străbunica, iar ea îi divinizează. Întotdeauna are ceva pentru ei, o mică surpriză.

La fel se întâmplă și cu părinții mei, sunt topiți după nepoții lor și sunt dispuși să facă totul pentru ei. Sunt disponibili mereu să aibă grijă de ei și sunt fericiți să facă acest lucru. Este întotdeauna petrecere când copiii ajung la ei și le acordă tot timpul numai lor. Eu nu prea mai exist. Sunt calzi și calmi și au întotdeauna o mulțime de delicii pentru ei. Sunt foarte fericită că părinții mei încearcă în liniște să construiască o relație similară cu cea pe care am avut-o eu cu bunicii mei materni.

Bunicii sunt prețioși, trebuie să ai grijă de ei, dar și să-i integrezi cât mai mult în viața de zi cu zi a nepoților. Bunicii oferă foarte multe nepoților lor. Nu bani, ci timp, ascultare, iubire, înțelegere și mult interes pentru ei.”

Articol susținut de Asociația Educație pentru Suflet!