Odată ce bebe a început aventura culinară, nicio mamă nu iese din casă fără gustari. Compartimentul de interes este acela al gustărilor transportabile. Căci se știe, când li se face poftă, bebelușii nu mai sunt interesați de nimic decât de răsfățul culinar cu ceva bun de tot. Ce-i poți oferi în astfel de situații fără a-i compromite regimul alimentar sănătos? Iată câteva idei, dar mai întâi…
Rolul si importanța gustărilor
După vârsta de 6 luni, bebelușul începe să primească și alimente solide. Este o etapă importantă, pentru că până la această vârstă, a primit doar laptele matern, care i-a acoperit toate nevoile alimentare. Gustările fac parte din alimentația echilibrată și sănătoasă a celor mici. Acestea trebuie incluse zilnic în meniu, în medie de 2 ori pe zi, atât pentru a hrăni organismul cu vitamine și minerale, dar și pentru a preveni foamea și supraalimentarea la mesele principale. Excluderea acestor gustari hrănitoare poate crea tentații nesănătoase, precum consumul de mâncare în exces sau ronțăieli fără valoare nutritivă. Este important ca aceste gustari să fie oferite la timpul potrivit și în cantitatea potrivită. Servite prea aproape de masa principală sau alese greșit, scad interesul pentru mesele principale..
Alegerea gustărilor
Dacă sunt alese corect din punct de vedere calitativ și cantitativ, gustările luate între mese oferă multe beneficii organismului. În primul rând, acestea asigură un plus de energie, atât de necesar micuțului explorator. În plus, gustările îl ajută pe copil să rămână cu burtica fericită până la următoarea masă, evitându-se astfel irascibilitatea cauzată de foame și, odată cu aceasta, riscul de suprasolicitare a aparatului digestiv. În egală măsură, gustările dintre mese hrănesc creierul și contribuie la îmbunătățirea funcțiilor cognitive ale copilului, inclusiv puterea de concentrare și memoria.
Gustari sănătoase pentru copii
Micuțul tău este în plină creștere și, pe lângă cele 3 mese principale, are nevoie de gustări cât mai sănătoase, cu un conținut mic de calorii, dar mare de vitamine și minerale pentru a-și acoperi nevoile nutriționale. Gustarea trebuie să fie proaspătă, ușoară și să aibă conținut redus de zahăr, grăsimi și sare. Cele mai bune alegeri sunt fructele si legumele (taiate bucatele sau sub forma de piure), alimentele care conțin cereale integrale, iaurturile și brânzeturile.
Inovație – Gustările on the go în ambalaj cu tetină
Gustările cum sunt piureurile, trebuie să mai îndeplinească o cerință: să fie ușor de luat oriunde. Sunt ideale mai ales atunci când nu ai linguriță, bavețică sau scaun de masă la îndemână. Le găsești și în magazine, într-o combinație variată de fructe, legume și cereale cultivate special pentru hrana bebelușilor. Nu au conservanți, coloranți și nici zahăr adăugat. Pentru că sunt pasteurizate și ambalate în atmosfera protectoare, packshot-urile cu piureuri de fructe pe care le poți cumpăra din magazine sunt ideale pentru gustările de luat la drum, în special, în perioada vacanței.
Poate vrei sa stii si despre Gustarea dulce preferată!