
de la 7 luni
Ingrediente
1 file de doradă sau de păstrăv
1 cartof mediu
1 păstârnac potrivit
50 ml lapte formulă preparat
2-3 fire pătrunjel
2-3 linguri ulei de măsline
Mod de preparare
- Tai cubulețe cartoful și păstârnacul curățate de coajă și spălate și le pui la fiert cu apă cât să le acopere. Speli bine fileul de pește, îl pui într-o tavă unsă cu ulei și-l dai la cuptor pentru 20 de minute. După ce au fiert legumele, le scurgi de apa în care au fiert, le pasezi și adaugi laptele formulă.
- Toci fin câteva frunze de pătrunjel și le adaugi în piureul de legume. Scoți peștele de la cuptor, îl desfaci bucățele, controlezi foarte bine să nu fie niciun os și-l adaugi peste piure.
Sfaturi pentru mami:
Deoarece cartoful conține amidon, o substanță greu de digerat pentru stomacul bebelușului tău, e bine să-l adaugi cu moderație în piureuri și supe înainte de un an: la 7 luni îi poți da 50 g, iar între 8 și 12 luni 100 g, împărțite în două mese.
Cantitatea de pește recomandată la această vârstă este de 10 g pe zi, adică 2 lingurițe. Dacă lui bebe nu-i place peștele, amestecă-l cu piureul. Este o sursă importantă de Omega 3, fier, magneziu și calciu, toate substanțe esențiale pentru dezvoltarea bebelușului tău.
Foto: Photoland /Photocuisine