Home / Fără categorie / Dino Parc Râșnov – destinația Anului 2023 la categoria „Parcuri de distracție și aventură”

Dino Parc Râșnov – destinația Anului 2023 la categoria „Parcuri de distracție și aventură”

Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din S-E Europei, a câștigat premiul Destinația Anului 2023 la categoria „Parcuri de distracție și aventură”. Acesta îmbogățește palmaresul Dino Parc Râşnov, care este situat în top 50 destinaţii pentru copii şi familii din Europa şi în top 10 cele mai vizitate locuri din România conform Google Maps.

Premiul a fost câștigat ca urmare a votului a 300.000 de români (pe platforma destinatiaanului.ro), a deciziei unui juriu format din 100 de experţi, dar şi a unui amplu studiu sociologic desfășurat pe perioada competiției.

Dino Parc Râșnov s-a deschis în anul 2015 și a devenit în scurt timp destinația preferată a familiilor cu copii, misiunea principală a companiei fiind cea educațională și recreativă. În anul 2022, în ciuda condițiilor generate de pandemie și de război, Dino Parc Râșnov a fost vizitat de 500.000 de români.   

Dino Parc Râșnov și-a îmbogățit permanent oferta de servicii, astfel că astăzi prezintă 120 de dinozauri în mărime naturală, însoțiți de descrierile științifice ale acestora într-o formă atractivă și accesibilă pentru toate vârstele și categoriile sociale. De altfel, toate exponatele și expozițiile din parc sunt atestate științific și realizate în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Universitatea București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov și parteneri privați autohtoni și internaționali.

Dino Parc Râșnov oferă grupurilor organizate tururi ghidate bogat documentate din punct de vedere științific, iar pe perioada programului Școala Altfel și Săptămâna Verde școlarii și preșcolarii au beneficiat și de expertiza unui dendrolog, care le-a povestit despre viața arborilor şi a arbuştilor.

Dino Parc Rasnov

Mulțumim organizatorilor acestui proiect pentru tot efortul de a scoate în față branduri turistice puternice din România. Suntem onorați de această distincție care confirmă munca întregii echipe Dino Parc de a crea un parc impresionant pentru familii și un muzeu în aer liber unic în țară. Impactul Dino Parc asupra zonei Râșnovului, inclusiv Brașov-Bran, a fost și este formidabil. În ultimii ani am reușit să urcăm în topul celor mai vizitate obiective turistice din România, punând întotdeauna vizitatorii noștri pe primul plan și aducând constant noi atracții și exponate în mărime naturală în parc. În acest an, avem în plan noi investiții atât din fonduri proprii, cât și prin accesarea fondurilor europene. Printre noutățile vizate se numără dezvoltarea unei aplicații de realitate augmentată, introducerea unor noi activități pentru petrecerea timpului în familie și organizarea mai multor evenimente și spectacole de interes pentru toată familia”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râșnov.

Competiția Destinația Anului are ca obiectiv susținerea destinațiilor turistice din România ca branduri puternice în industria turistică. În cadrul competiției, Municipiul Braşov s-a clasat pe primul loc la categoria „Oraşe care inspiră”, Ţara Făgăraşului – locul al 2-lea la categoria „Tărâmuri cu istorie şi tradiţie”, Castelul Bran – locul al 2-lea la categoria „Atracţii Cultural-Educative”, Hotel Teleferic din Poiana Braşov – locul al 2-lea la categoria „Resorturi”.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.