Ce-l pregătește pe copilul tău să devină om mare?

„Eu am doar miercurea liberă. Eu duminica și lunea. Și eu la fel!” Îi ascult și mă mir în sinea mea, căci sunt copii care nu au împlinit nici măcar 10 ani și deja au programe săptămânale care seamănă cu ale adulților. Cu mine se întâlnesc bilunar, sâmbăta, timp de două ore, la ceea ce părinții lor numesc atelierul de râs. Asemeni lor sunt mulți alții, o generație întreagă care crește la afterschool și în săli de cursuri extracurriculare, așa că inevitabil îmi apare în minte o serie de întrebări: Cât de important este să expui copilul la diverse experiențe? Cu ce costuri de timp și energie? Cu ce beneficii pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung? Când să începi?

Nu e niciodată prea devreme să începi atât timp cât experiența la care îți expui copilul te include. Înainte de a-și alege personajele preferate din desene, cărți și filme, copiii își percep părinții ca pe niște eroi invincibili. Cu puțină atenție și multă muncă, situația rămâne neschimbată până devin adulți.

Punctele cardinale ale dezvoltării personale nu țin cont de vârstă, doar forma pe care o iau diferă în funcție de ciclul de învățare pe care îl parcurge copilul. Nevoile unui bebeluș diferă de cele ale unui licean prin prisma mecanismelor cognitive și emoționale care la primul abia se conturează, în timp ce la al doilea deja se șlefuiesc. Reziliența fizică, competența emoțională, elocvența verbală și gândirea critică sunt rezultatele pe care mi-aș dori să le urmărească părinții atunci când aleg experiențele relevante pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor lor.

Reziliența fizică se dobândește prin expunerea la adversitate, într-un mediu controlat. Sporturile de contact, cele de cursă lungă, dar și cele de echipă constituie medii propice pentru a-l familiariza pe copil cu limitele, dar mai ales capacitățile propriului său corp, singurul instrument de lucru pe care îl va avea la îndemână pentru toată viața.

Pentru acumularea competenței emoționale recomand adoptarea unui animal de casă. 🙂 Iar dacă situația nu permite acest lucru, atunci propun o plantă vie, care locuiește
într-un ghiveci. Se insistă mult în ultimul deceniu pe reglarea emoțională, pe inteligența emoțională și alte sintagme din sfera emoțiilor, însă unui copil cel mai ușor îi este să-și însușească noțiunile atunci când le experimentează. Responsabilitatea față de o vietate, alta decât propria
persoană, dacă este învățată din copilărie, devine o competență la maturitate.

Elocvența verbală este cea care ne evidențiază în regnul animal și cu toate acestea, frica de vorbit în public rămâne în topul celor mai mari temeri ale oamenilor, înainte sau imediat după frica de moarte, în funcție de țara din care fac parte respondenții. Dacă s-ar obișnui copilul cu a vorbi în fața unui public alcătuit numai din membrii familiei sau prieteni prin jocuri de rol, în care el este profesorul, magicianul, specialistul și ei sunt publicul, frica de ridicol nu s-ar mai instala atât de profund încât să dea naștere fricii de vorbit în public. Copiii sunt animatori nativi, au nevoie de îndrumare în alegerea subiectelor de interes și structură în expunerea lor. Cursurile de dezbateri, de oratorie și chiar de actorie sunt excelente pentru însușirea elocvenței verbale, alături de orele săptămânale de lectură.

Ultimul punct cardinal al dezvoltării personale este gândirea critică, nordul după care ne ghidăm acțiunile toată viața. Ar fi nerealist să avem așteptări de gândire critică avansată de la un copil preșcolar, însă abilitatea de a adresa întrebări și a lua decizii, de a face diferența dintre bine și rău și de a înțelege faptul că acțiunile au consecințe sunt elementele necesare unei dezvoltări cognitive armonioase. Se pot dobândi la școală, desigur, dar exersarea lor nu este legată de mediul de studiu, ci mai degrabă de situațiile din viața reală la care participă copilul în mod natural. Un simplu dialog despre cum ne-a fost ziua în drum spre casă sau la masa de seară, cu detalii despre întâmplări și comportamente, cu învățăminte și concluzii constructive, e un punct bun de plecare pentru exersarea gândirii critice.

Și pentru ca toate aceste sugestii să se sedimenteze, ceea ce le propun mereu cursanților mei și consider că se aplică și părinților lor, este ca în orarul săptămânal de activități să aibă grijă să-și noteze și o oră de lene, de la care să nu chiulească niciodată. O oră fără ecrane, fără alte distrageri ale atenției, fără alți oameni în preajmă, doar în compania propriei persoane și eventual cu un creion și o hârtie la îndemână pentru notarea ideilor noi. O oră dedicată reveriei, relaxării, imaginației, fără presiunea rezultatelor, în care avem voie să ne plictisim. Eventual miercurea, că tot e liberă.