
Alimente pentru frig. Nu e niciun dubiu că alimentația copiilor trebuie adaptată în funcție de anotimp. Iată care sunt schimbările esențiale pentru lunile care urmează, mai ales pentru primii trei ani de viață, în care organismul micuților este mai vulnerabil.
Odată cu venirea frigului, alimentația copiilor are nevoie de „întăriri“, adică de acele alimente care pot susține dezvoltarea și creșterea, cât și mecanismele de apărare ale organismului contra bolilor de sezon (gripa, tusea etc.) În timpul lunilor reci, pui în farfuria copiilor alimente noi, care întregesc forța nutritivă a celor de vară și de început de toamnă.
Protagoniștii sezonului
Dacă vara copiii au nevoie de salate din legume și multe fructe, odată cu venirea zilelor friguroase mâncarea lor câștigă în conținutul de calorii. Adică, la bogăția de vitamine și minerale, se adaugă un plus de calorii. Mâncărurile sunt calde (supe, ciorbe, mâncăruri de carne și legume) și conțin carne, pește, ou, dar și paste și cereale. Acestea aduc în farfuria copiilor carbohidrați. Iarna este și sezonul legumelor uscate (fasolea, lintea), al cartofilor, al orezului și al cerealelor indispensabile alimentației sănătoase. Cartofii pot fi preparați în diverse moduri sănătoase (fierți, la cuptor, gratinați) și trebuie incluși constant în alimentația copiilor.
Alimente care țin departe răcelile
Alimentele pot preveni anumite boli hibernale cum ar fi răcelile, gripa, afecțiunile gâtului și ale plămânilor. Sunt, practic, scuturi împotriva infecțiilor specifice sezonului și pot fi oferite nu doar copiilor, ci întregii familii. Majoritatea bolilor sunt de origine virală și se transmit în colectivități, prin contactul cu secrețiile altor copii.
Dincolo de măsurile de igienă sau de imunizare prin vaccinare, farfuria rămâne și ea un mijloc eficient. Privilegiate sunt legumele și fructele cu conținut bogat de vitamina C și de alte vitamine (fructele sezonului rece sunt adevărate bombe de vitamine: citrice, avocado, mere, pere, kiwi, mango etc., iar legumele recomandate sunt varza și prazul). Să nu uităm însă nici de lactate, care aduc în organism, pe lângă proteine, o cantitate importantă de probiotice foarte valoroase pentru buna funcționare a sistemului imunitar.
Nu miza doar pe mâncare!
Nu există alimente care vindecă orice boală. Și nici nu putem spune că dacă mănânci mult ești și sănătos. Ceea ce ne ajută este stilul sănătos de a mânca, adică o combinație inteligentă de ingrediente care să aducă în farfurie tot ce ține de alimentația sănătoasă. Dar, pentru a-i face pe copii să mănânce așa, întreaga familie trebuie să facă același lucru. Un copil care are un meniu monoton, format din două-trei feluri de mâncare, nu este hrănit corect și va avea carențe nutriționale. Prin urmare, cel mai bun regim alimentar, începând din primii trei ani de viață, este cel care include toate grupele de alimente. Asta aduce în organism proteine, carbohidrați, vitamine, minerale, lipide, adică tot ce asigură energia tuturor organelor din corp.
Atenție!
Când copiii mănâncă prea mult un aliment pentru proprietățile lui nutriționale, nu este niciun avantaj pentru sănătate. Organismul lui își ia exact atât cât are nevoie, iar restul aruncă în urină sau stochează în forme nesănătoase. Megadozele de vitamina C rezultate din consumul exagerat de alimente bogate în această vitamină sunt inutile pentru că un astfel de consum aduce un deficit al altor nutrienți, din alte alimente.
Dacă acest articol despre alimente pentru frig ți-a plăcut, mai poți citi și 7 alimente antioboseală pentru copii.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
