
Alergie sau intoleranta alimentara? Conform unor studii, în România, 3 din 4 copii suferă de o formă mai ușoară sau mai gravă de intoleranță alimentară la gluten, la lactoză sau la caseină. Mulți părinți confundă acest tip de afecțiune cu alergia alimentară. Iată de ce trebuie să afle care este diferența dintre ele și care este tratamentul corect.
Spre deosebire de alergia alimentară, care este o reacție a sistemului imunitar la anumite alimente (ouă, fructe roșii, arahide), intoleranța alimentară reprezintă o hipersensibilitate a sistemului digestiv la anumite substanțe din alimente. Dacă în cazul alergiei, simptomele sunt ușor de recunoscut (eczeme, dificultăți respiratorii, șoc anafilactic), când este vorba de intoleranță acestea sunt mai greu de depistat.
Cauzele intoleranței
În general, această afecțiune este cauzată de absența sau existența într-o cantitate insuficientă a unei enzime digestive intestinale, care metabolizează susbtanțele nutritive din alimente . Această tulburare a sistemului digestiv poate fi de origine infecțioasă sau ereditară. Principalele substanțe care stau la originea intoleranțelor alimentare sunt:
- Glutenul, prezent în majoritatea cerealelor (grîu, orz, ovăz, secară)
- Lactoza, care este de fapt substanța ce dă gustul dulce al laptelui
- Fructoza, zahărul natural ce se găsește în fructe
- Aditivi alimentari, ei nu mai au nevoie de nicio definiție
Cauzele alergiei
În cazul alergiilor, factorii declanșatori sunt evident alimentele care conțin substanțe alergene:
- Glutenul
- Lactoza
- Caseina (substanță existentă din lactate)
- Fructele de mare
- Căpșunele
- Fructele oleaginoase (arahide, nuci caju etc)
- Kiwi
- Țelina
- Roșiile
- Oul
- Soia
Cum se declanșează intoleranța și alergia
În cazul copiilor mici, și alergiile și intoleranțele alimentare au cam același mecanism declanțator. Pe primul los se află moștenirea genetică. Dacă în familie există un istoric de alergii sau de intoleranța, șansele ca sugarul să moștenească aceste afecțiuni este de peste 80%. Un al doilea factor important este diversificarea alimentară precoce. Ai început diversificarea cu mult înainte ca bebe să împlinească 6 luni, i-ai oferit o multitudine de alimente chiar din prima lună și nu ai așteptat ca el să se obișnuiască cu fiecare dintre ele sau i-ai introdus în meniu ingrediente cu potențial alergen, iată câteva din cauzele intoleranței, dar și alergiei alimentare.
Cum depistezi intoleranța alimentară
Fiind o afecțiune insidioasă, intoleranța alimentară în cazul copiilor este destul de greu de depistat, însă, dacă ești atentă la simptomele ei caracteristice, vei reuși să iei măsuri din timp:
- Balonare
- Diaree sau constipație
- Crampe abdominale
- Grețuri și vărsături
- Dureri de cap
- Scădere în greutate
- Stări de oboseală
Cum depistezi alergia alimentară
Spre deosebire de intoleranța, în cazul alergiei primele simptome apare imediat sau după o oră și sunt mult mai evidente:
– Eczemă (erupții mari pe piele și în jurul gurii) însoțită de prurit
– Prurit în interiorul gurii
– Gust metalic în gură
– Tuse
– Probleme de respirație
– Spasm al căilor respiratorii
– Diaree și vomă.
Cum le tratezi și ce măsuri iei
În cazul acestor afecțiuni cel mai bun tratament este eliminarea alimentelor care declanșează intoleranța/alergia din meniul copilului tău. Deoarece intoleranța/alergia la lactoză și cea la gluten sunt cele mai frecvente în cazul sugarilor și copiilor mici, medicii pediatri recomandă un meniu cât mai strict. Asta nu înseamnă că puiul tău va mânca niște preparate insipide. Acum găsești tot felul de alternative ingenioase pentru tipurile de făină cu gluten și pentru produsele lactate. Poți înlocui produsele din grâu cu cele din orez, porumb sau soia (paste, pâine, sosuri). Iar în locul produselor lactate, poți alege laptele formulă special fără lactoză și preparatele din soia. Ca sursă de calciu, apelează la legumele verzi ca broccoli, varza, spanacul, pătrunjelul. Evită sosurile, supele, semipreparatele din comerț care pot conține gluten sau lactoză.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
