
Ingrediente
50 g unt
1 ceapă medie
180 g boabe de porumb din conservă
100 g făină universală
110 g mălai fin
1 linguriță praf de copt
200 ml + 4 lingurițe lapte mai gras
1 ou
180 g brânză Cheddar rasă
sare
Mod de preparare
Preîncălzești cuptorul la 180°C și ungi cu ulei și tapetezi cu făină formele de brioșe. Le poți îmbrăca și cu hârtii speciale pentru brioșe.
Topești untul într-o tigaie, adaugi ceapa dată pe răzătoarea mare, călești câteva minute, adaugi porumbul și amesteci.
Într-un castron mare, amesteci făina cu mălaiul și praful de copt.
Într-un alt bol, bați laptele cu oul, adaugi ceapa, porumbul, brânza cheddar rasă, puțină sare și amesteci. Adaugi ingredientele uscate și amesteci până obții o compoziție omogenă.
Umpli ¾ formele de brioșe cu aluat și le introduci în cuptorul încins pentru 25-30 de minute sau până când brioșele devin aurii. Le lași să se răcorească, le scoți din forme și le lași să se răcească.
Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
