
Ingrediente
300 g cartofi curățați deja
200 g piept de pui
2 ouă
2 castraveți murați medii
1 ceapă roșie mică
200 g maioneză
1 legătură mărar verde
3 ouă prepeliță
sare
piper
Mod de preparare
Speli pieptul de pui și îl pui la fiert. Același lucru faci și cu ouăle.
Trebuie să fie tari. Le cureți de coajă.
Principalul ingredient în această salată sunt cartofii prăjiți. Trebuie
să ai bețișoare foarte subțiri și crocante. De aceea ai nevoie de o
răzătoare specială.
Dai cartofii pe răzătoare, îi speli și îi usuci foarte bine cu un prosop
curat de bucătărie. Îi prăjești în baie de ulei încins până devin
crocanți. Nu îi condimentezi înainte cu sare pentru că se
vor înmuia.
Tai ouăle fierte, pieptul de pui și castraveții în cubulețe și foarte mărunt ceapa roșie. Pui totul într-un bol, adaugi maioneza, sare și piper și omogenizezi compoziția.
Așezi salata sub formă rotundă pe mijlocul unui platou mai mare și o îmbraci cu cartofii prăjiți, lăsând deasupra o gaură, unde așezi mărarul verde tocat mărunt. Deasupra mărarului așezi ouăle de prepeliță fierte.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
