
Alimente de evitat in meniul bebelusului. Acesta este foarte interesat să descopere gusturi noi pe care i le introduci în alimentație, dar nu toate alimentele sunt bune pentru el. Iată câteva pe care nu ar trebui să i le oferi prea repede unui bebeluș.
Boabe de struguri întregi
Boabele de struguri sunt netede, rotunde și aproape de aceeași dimensiune cu gâtul copilului. Este foarte periculos să i le dai întregi deoarece există riscul să i se blocheze în gât. Copilul nu este capabil să mestece totul foarte bine și de aceea cel mai bine este să tai boabele de struguri în două înainte să i le dai copilului.
Zahăr
Corpul uman are nevoie de zahăr pentru a funcționa, iar bebelușii au un gust înnăscut pentru alimentele dulci. Cu toate acestea, există zahăr în multe alimente, inclusiv în fructe și legume și de aceea cel mai bine este să nu adaugi prea mult în meniul copilului. Când cresc, copiii vor putea să mănânce zahăr, dar cu moderație!
Miere
Mierea este un aliment delicios, iar virtuțile sale pentru sănătate sunt foarte cunoscute, dar este, de asemenea, singurul aliment care a fost asociat cu botulismul infantil. Botulismul infantil este cauzat de sporii Clostridum Botulinum, care se găsesc uneori în miere, fie ea pasteurizată sau nepasteurizată. Când bebelușul mănâncă miere, bacteriile din acești spori pot crește și pot produce toxine care pot provoca paralizie. Prin urmare, este bine să oferi miere copilului după vârsta de un an.
Kiwi
Fructele de kiwi sunt o sursă bună de vitamina C, potasiu și fibre, dar alergia la kiwi pare să fie din ce în ce mai frecventă. Deși nu mai este recomandat să aștepți să introduci kiwi mai târziu în alimentația bebelușului, sfatul nostru este să aștepți până când bebelușii sunt mai mari. Când l-ai introdus în alimentație trebuie să fii atentă.
Sare
Alimentele procesate pe care le consumăm, noi adulții, conțin multă sare și de aceea ar fi bine să adăugăm cât mai puțină în mâncare, deoarece poate provoca hipertensiune arterială și probleme stomacale. În dieta bebelușului de până la un an nu are ce căuta sarea, deoarece rinichii lor nu sunt pregătiți să proceseze sodiul. Așadar, chiar dacă mâncarea lor este fadă, cel mai bine este să nu adaugi sare.
Sucuri de fructe
Există tendința de a crede că sucurile de fructe sunt un concentrat de vitamine și că procentul lor de vitamina C le face super-sănătoase, dar acest lucru nu este adevărat. Sucurile conțin mult zahăr și nu faci altceva decât să introduci și mai mult zahăr în alimentația unui copil care deja mănâncă fructe. În plus, își pierde pofta de mâncare. Mai bine să le dați lapte și apă să bea și să vă concentrați pe fructe proaspete.
Nuci
Nucile sunt foarte dure și prezintă un risc de sufocare la bebeluși. Cel mai bine este să aștepți până când copilul are toți dinții înainte să-i oferi nuci întregi.
Nitrați
Nitrații se găsesc în solul unde cresc legumele. În consecință, se găsesc în legumele noastre și mai ales în morcovi, sfeclă, napi și spanac. Pentru copiii sub 6 luni, nitrații sunt foarte nocivi, deoarece bebelușii au dificultăți în eliminarea lor și este mai bine să nu oferi sfeclă, napi și spanac înainte de vârsta de 9 luni. Dacă prepari singură piureul de legume, nu folosi niciodată apa în care au fiert, ci apă plată încălzită. Este mai sigur așa.
Brânzeturi din lapte crud
Nu se recomandă copiilor, persoanelor în vârstă și celor cu sisteme imunitare slabe să consume brânză obținută din lapte crud sau nepasteurizat, în special brânzeturi moi sau semi-moi (brie, camembert etc.). Acestea conțin bacterii foarte periculoase pentru copil.
Sushi și pește crud
Copiii sub vârsta de doi ani sunt mult mai predispuși la intoxicații alimentare decât adulții. Din acest motiv, evită să oferi pește crud și sushi copiilor mici.
Daca ți-a plăcut acest articol despre Alimente de evitat in meniul bebelusului, poți citi și Ce-i face pe bebelusi sa rada.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
