
Ingrediente
PENTRU BLAT: 4 morcovi potriviți; 3 ouă; 5 linguri iaurt; 1 vârf de cuțit cu sare; 1 pliculeț praf de copt; 400 g făină; 100 ml ulei; 150 ml lapte. PENTRU CREMĂ: 500 g brânză de vaci; câteva fire de mărar verde; 2 fire ceapă verde; 100 g unt; sare
Mod de preparare
Mai întâi, cureți morcovii, îi speli și îi pui la fiert. Îi scurgi bine, îi tai bucăți și îi pui în blender. Mixezi până obții un piure fin și îl lași să se răcească.
Mixezi piureul de morcovi cu ouăle, iaurtul, uleiul, laptele, făina cernută cu praful de copt și un praf de sare. Tapetezi tava de cuptor cu hârtie de copt, torni aluatul și îl nivelezi uniform. O introduci în cuptorul preîncălzit la 180º C pentru 15-20 de minute. Uzi un prosop de bucătărie, îl storci bine și îl așezi pe masă. Ridici blatul cu hârtie cu tot, îl așezi pe prosop, după care rulezi cu ajutorul prosopului cu hârtie cu tot.
Mixezi brânza de vaci cu untul moale, pui un praf de sare, mărarul și ceapa verde tocate mărunt și omogenizezi.
Desfaci blatul cu grijă, îl desprinzi de hârtia de copt și îl așezi din nou pe prosopul umed (cu hârtie cu tot). Întinzi crema de brânză uniform și rulezi cât mai strâns, ajutându-te de hârtie și prosop. Așezi rulada ușor pe o foaie de copt, o înfășori și o dai la rece cel puțin 2 ore înainte să o servești.
Poate vrei să pregătești și Prajitură cu sfeclă și morcovi
Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
