
Ingrediente
190 g unt; 2 mere potrivite; 1 plic zahăr vanilat; 1 linguriță scorțișoară; 3 ouă; 150 g zahăr pudră; 150 g făină; 30 g amidon de porumb; 1 pliculeț praf de copt; zahăr pudră pentru decor
Mod de preparare
Cureți merele de coajă și de semințe, le tai cuburi și le călești în 20 g de unt până se înmoaie puțin. La final pui zahărul vanilat și scorțișoara, mai lași un minut, după care dai deoparte.
Bați ouăle cu zahărul până se albesc, adaugi 150 g de unt topit și răcit, mixând continuu. Amesteci făina cu amidonul de porumb și praful de copt și o încorporezi în amestecul de ou. La final pui merele și amesteci ușor.
Torni aluatul într-o formă de cozonac în care pui hârtie de copt și o ungi cu 20 g de unt. Introduci forma în cuptorul încins la 180ºC timp de 45 de minute. Îl servești cald sau rece, presărat cu zahăr pudră.
Foto: Photoland/Profimedia
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
