Tartă de ciocolată cu caise - PapTot.ro - Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie - Revista PapTot!

Home / Copil / Tartă de ciocolată cu caise

Tartă de ciocolată cu caise

Ingrediente

PENTRU ALUAT: 125 g făină; 50 g zahăr pudră; 75 g unt; 1 ou; 1 praf de sare.

PENTRU UMPLUTURĂ: 8 caise; 200 g ciocolată neagră 70% cacao; 20 g unt; 150 ml smântână lichidă; 50 ml lapte; 3 ouă; 1 lingură pudră de cacao
Mod de preparare

Pentru aluat, amesteci într-un castron făina cu zahărul pudră și untul tăiat cuburi. O să obții un aluat nisipos. Pui oul bătut, un praf de sare și frămânți până când aluatul se desprinde de pe vas. Formezi din el o bilă, o învelești în folie de plastic și o pui la frigider pentru cel puțin o oră.

Ungi o formă de tartă de 22 cm cu unt, întinzi aluatul și îmbraci forma. O introduci în cuptorul încălzit la 200° C pentru 20 de minute, după care îl lași să se răcească. Caisele le introduci în apă clocotită pentru câteva secunde, le scoți, le lași să se răcorească și le cureți de coajă. Le scoți sâmburii și le tai pe jumătate.
Pui într-un vas ciocolata rasă și untul. Separat, încălzești laptele cu smântâna pe foc și o torni treptat peste ciocolată și unt, amestecând continuu cu o lingură de lemn până se omogenizează.  La final se adaugă ouăle bătute bine, mixând continuu.

Torni crema fierbinte în formă, așezi jumătățile de caise și o introduci în cuptorul dat la 120° C pentru 15 minute.  Servești tarta caldă, presărată cu puțină cacao.

Foto: Photoland/Profimedia

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.