Home / Viata de familie / Ingredientul lunii / Ce trebuie să știi despre ienibahar

Ce trebuie să știi despre ienibahar

Ienibaharul este o plantă exotică ce produce fructe asemănătoare boabelor de piper, de formă rotundă și culoare maro-negricioasă. Mai este cunoscut și sub numele de piper jamaican, kurundu, pimenta sau piper cu aromă de cuișoare. Ienibaharul este folosit ca mirodenie în bucătărie, având un gust iute și aromat, o combinație între cuișoare, nucșoară și scorțișoară. De fapt, se foloseşte întocmai ca cele trei mirodenii cu care seamănă atât de mult.

  • Ienibaharul este foarte bun la tocănițe de carne sau de legume, sosuri, fripturi, pentru parfumarea murăturilor, la chiftele, mâncare de fasole și chiar la cremele de brânză. Să nu uităm de marinatele de pui, vită, care este musai să conțină boabe de ienibahar pisate.
  • Ienibaharul este, de asemenea, inclus în amestecuri de condimente, pentru cârnați și produse industiale. Ienibaharul se găsește în tradiționalul amestec franțuzesc de mirodenii „quatre épices” și în curry.
  • Merge foarte bine în combinații cu alte condimente, cum ar fi foaia de dafin, cardamomul, scorțișoara, cuișoarele, coriandrul, feniculul, ghimbirul, ienupărul, muștarul, turmericul, nucșoara, boiaua.
  • Este indicat să folosim ienibahar boabe, deoarece prin măcinare își pierde aroma.

Poți păstra boabele de ienibahar într-un borcănel de sticlă sau într-un vas de porțelan. Cel mai bine este să-l pisați chiar înainte de a-l adăuga la preparate.

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.