Home / Fără categorie / Ce se vede în mai la Teatrul Ion Creangă

Ce se vede în mai la Teatrul Ion Creangă

În fiecare an, pe 4 mai este ziua Teatrului Ion Creangă. Anul acesta împlinim 58 de ani de activitate, aproape 6 decenii de când spectacolele noastre se joacă pe scene de teatru ale Bucureștiului pentru copii și familii, contribuind la educarea și cultura a zeci de generații. Cu gândul la ce am putea face diferit în acest an, ne-am decis că cel mai bine povestim despre copilărie. Sărbătorim astfel cu premiera unui spectacol de teatru după povești și povestiri pilon ale literaturii române, cu personaje care ne-au mai vizitat scena, dar niciodată într-un spectacol doar al lor. În data de 4 mai, de la ora 18:00, va avea loc premiera spectacolului „Păcală și Tândală”, frați de cruce care spun povești nemuritoare, într-o adaptare modernă pentru copiii de azi, dar și pentru părinți și bunici. Următoarele reprezentații din luna mai au loc pe 6 și 27 mai, de la ora 17:00, la Sala Mică din Strada Biserica Amzei nr. 21-23. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, dar suntem convinși că oricine ar veni, va pleca cu un zâmbet larg pe buze.

De asemenea, dacă vreți să ne fiți alături, noi vom juca toată luna spectacole pentru cele trei categorii de vârstă: #TICBEBE – 0-3 ani, #TICPITIC – 3-6 ani și #TICJUNIOR – +6 ani. Cele două spații unde jucăm sunt: Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23) și Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga 1), partenerii noștri de stagiune care ne sprijină cu sala lor de spectacole. Aici veți putea urmări în această lună – „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin”, pe 6 mai, de la ora 11:00 și „Vrăjitorul din Oz”, pe 13 mai, tot de la ora 11:00.

Pentru a descoperi mai multe despre Teatrul Ion Creangă ori bilete pentru spectacole, vă invităm să accesați site-ul Teatruluiwww.teatrulioncreanga.ro.

PROGRAM MAI 2023

Păcală și Tândală (3-6 ani)

04.05, ora 18:00, 06.05, ora 18:30 și 27.05, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Spectacolul „Păcală şi Tândală” îşi propune să arate cum doi fraţi traversează mai uşor obstacolele pe care viaţa le pune în calea lor, datorită faptului că se au unul pe celălalt. De la jocurile copilăriei, la emoţiile provocate părinţilor, pănă la inevitabila maturizare, toate sunt mai uşoare pentru că Păcală îl are pe Tândală, dar şi invers. Pe durata spectacolului cei doi vor trece prin tot felul de peripeţii care mai de care mai amuzante și pline de haz, pentru ca la final fiecare să ajungă la casa lui, cu propria familie. Dar oare trăsnăile se vor termina aici?

Amintiri într-o valiză (2-5 ani)

05.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Plimbate prin întreaga lume – și aduse cu grijă acasă – amintirile din valiza noastră sunt îmbrăcate în straturi de sens. Un prilej de bucurie pentru cei mici, care urmăresc cu entuziasm cum obiecte aparent obișnuite se transformă într-o invitație la joacă și o ocazie pentru cei mari de a privi cu alți ochi bagajul experiențelor care ne însoțesc, spectacolul Amintiri într-o valiză impresionează prin expresivitatea și candoarea mijloacelor coregrafice.

O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin (+ 6 ani)

06.05, ora 11:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1)

Am auzit cu toții povestea lui Aladin. Însă spectacolul „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin” propune o perspectivă nouă asupra faimoasei povești. Șeherezada și Șehreiar pictează, de-a lungul celor o mie și una de nopți, aventura lui Aladin, care nu mai este un hoț mărunt. Cât despre dorințe, accentul se mută de la numărul acestora, care devin infinite, la felul în care sunt folosite. În final, cel mai important lucru este ca binele să iasă învingător.  

Mica sirenă (+4 ani)

07.05, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Iubirea îi face pe oameni să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată. De fapt, nu doar oamenii sunt afectați astfel. Ariel, fiica cea mică a Zeului apelor, se îndrăgostește de un om. Pentru a-și împlini iubirea, face sacrificiul suprem. Renunță la propriul suflet pentru a-și preschimba coada în picioare. Pornește apoi într-o aventură plină de peripeții și înfruntă întreg universul pentru iubire, într-un spectacol muzical fascinant care vă va face s-o adorați pe mica sirenă.

Bună dimineața! (0-3 ani)

09.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Uneori, o zi începe ca orice altă zi şi se transformă, fără să-ţi dai seama, într-o călătorie. Plecând de la povestea unei dimineţi obişnuite descoperim, alături de întreaga echipă artistică, noi moduri de a privi obiectele pe care copiii le folosesc zilnic. Până la urmă, cu ce e diferit un avion de o lingură? Într-o atmosferă plină de candoare, spectatorii vor descoperi cât de uşor e să nu te plictiseşti dacă schimbi din când în când punctul de vedere. 

De-a Micul Prinț (4-6 ani)

Mihnea Ratte www.instagram.com/mihnearatte/

10.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Oamenii mari tind să fie tare neînțelegători. Ei nu pot să facă diferența dintre un elefant aflat în burta unui șarpe și o pălărie. Au uitat să mai fie copii. Să-și aprecieze florile, să se bucure de conversația cu o vulpiță neîmblânzită, să exploreze cu entuziasm numeroasele planete din univers. Micul Prinț e tare curios să descopere universuri noi și caută pe cineva la fel de pasionat care să i se alăture în aventură. Credeți că puteți fi voi aceia?

La un metru de tine (3-6 ani)

11.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Un metru de tâmplărie se transformă rând pe rând într-un fluture jucăuș, un căluț nărăvaș sau un balon-pătrățel – forme pe care le explorăm într-un spectacol ca o fereastră deschisă spre joc și joacă, trasând cu gingășie granițele imaginației. Când două persoane se întâlnesc, modul în care acestea interacționează le poate redefini universul interior. Aceasta este și povestea personajelor noastre, El și Ea, a căror întâlnire într-un spațiu compus cu ajutorul unui simplu instrument (un metru de tâmplărie), dă noi forme acțiunilor, gândurilor și sentimentelor pe care le trăiesc, totul punctat de un fundal sonor când allegro, când piano.

Prostia omenească (+4 ani)

12.05, ora 18:00 & 27.05, ora 10:00 Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Despre prostia omenească se știu multe, dar se spun puține. Omul poveștilor, Ion Creangă, a scris în urmă cu mulți ani despre nemărginita prostie omenească care se întâlnește la tot pasul. Se povestește astfel despre un om care a fugit în lume pentru a scăpa de prostie.Dar o vorbă din popor spune: „De ce îți este frică, nu scapi!”. Rămâne de văzut dacă personajul din poveste se întoarce acasă, la familia lui puțin mai fericită în istețime decât restul lumii.

Ursul păcălit de vulpe (3-6 ani)

13.05, ora 17:00 & 24.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

De ce a rămas ursul fără coadă? Toată lumea dă vina pe vulpea vicleană. Dar nici ursul nu e chiar așa inocent în povestea aceasta. Doar propria lăcomie l-a determinat să se plaseze într-o poziție nefavorabilă. De săracii pești ce să mai zicem, ei cu ce au greșit de-s vânați așa întruna de animale? Nu vă mai zicem, totuși, c-o să vă zică ei. Mai exact, el, Peștele Discordiei, într-o montare inedită a faimoasei povești.  

Vrăjitorul din Oz (+ 5 ani)

13.05, ora 11:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1)

V-ați întrebat vreodată cum ar fi să vă treziți într-o zi luați pe sus de o furtună și plasați într-un tărâm necunoscut, pe o potecă galbenă care nu știți unde duce? Dorothy, tânăra noastră protagonistă se trezește deodată într-o astfel de situație. Norocul ei este că întâlnește mulți prieteni de nădejde care-și doresc și ei ceva: curaj, inimă, minte. Iar în acest loc total necunoscut, Vrăjitorul din Oz e singurul care-i poate ajuta, dar pentru asta personajele trebuie să izbândească în provocările întâmpinate în drum spre el. Vor afla, însă, că ei sunt singurii care-și pot îndeplini dorințele.

Pernuța somnoroasă (0-3 ani)

14.05, ora 10:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)

Până să adoarmă, copiii străbat lungul drum al somnului către visare. Noaptea este lungă și multe umbre luminate se arată în împărăția pernutelor pufoase. Spre a prinde somnul cel mai dulce, lumea mărilor albastre li se alătură la joacă. Dintr-o pânză mare, albă, iau formă o meduză fermecată și un pește bulbucat. Joaca lor printre steluțe ar mai continua, dacă n-ar fi o pernuță care să-i poarte pe copii în lumea viselor cu bucurii.

Magia ghicitorilor (3-6 ani)

14.05, ora 17:00 & 19.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Magie, ghicitori, giumbușlucuri, distracție. Iată câteva din cuvintele care descriu perfect spectacolul interactiv „Magia ghicitorilor”. Dacă un lucru este cert despre copii, este acela că sunt foarte curioși și le place să pună o mulțime de întrebări. Ei bine, spectacolul acesta este ocazia perfectă pentru ca micuții să-și satisfacă curiozitățile, încercând alături de un ghicitor și un magician să descopere împreună răspunsurile.

Pinguinii melomani (3-6 ani)

16.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)

Doi pinguini fug de la Zoo la Polul Sud să mai întâlnească și alți pinguini ca ei. Vacanța lor se transformă într-o oră de educație muzicală. Descoperă ce înseamnă melomania: să iubești muzica. Mai află și despre sunetul fiecărui instrument, despre partituri și notele muzicale, dar și cum ar putea să-și facă o orchestră. Oare la ce instrument ar putea să cânte prietenii lor de la Zoo? La final se anunță casting pentru clubul pinguinilor melomani, la care oricine iubește muzica poate participa.

Povești cu fire (1-4 ani)

17.05, ora 18:00 & 28.05, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Într-un spațiu atemporal, ne pregătim să pornim spre un tărâm croșetat din întâlniri neprevăzute. Conduși de un fir invizibil, în fața noastră, o sferă uriașă de lână și trei personaje interesante vor apărea rând pe rând. Împreună, ele vom porni în descoperirea și deslușirea firelor ce ne înconjoară. Spectacolul „Povești din fire” este universul ideal al oricărui copil care se lasă desprins din mâinile părinților și, ghidat de curiozitate, se bucură de explorarea necunoscutului.

Cei trei purceluși (3-6 ani)

18.05 & 26.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Toată lumea ar vrea doar să cânte și să danseze toată ziua, să nu muncească, doar să se distreze. Cel puțin doi din cei trei purceluși preferă să facă asta, în loc să se gândească la iarna grea ce o să vină și la primejdiile din pădure. Lupul înfometat de abia așteaptă un nou ospăț. Confruntarea dintre purceluși și lup e plină de haz, dar și de învățăminte – după îndeplinirea responsabilităților, vine joaca.

Hainele cele noi ale împăratului (3-6 ani)

23.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Nimănui nu-i place o persoană răsfățată și alintată. Dar ce se întâmplă când această persoană are și o împărăție de condus? Un împărat se vrea adulat de către supușii săi, deși nu face nimic toată ziua decât să cumpere haine pe care nu le poartă niciodată. Pentru a-i îndrepta comportamentul și a salva împărăția, aceștia îi pun la cale un plan viclean. Împăratului i se pregătește un costum cu stil, din cea mai fină țesătură care sigur îl va face să-și schimbe purtarea. 

Fata babei și fata moșului (3-6 ani)

25.05, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Uneori în viață, e greu să fii bun, să iei decizii punându-i pe ceilalți mai presus de propria persoană. Dar se spune că bunătatea se întoarce, este răsplătită. Poate părea greu de crezut, dar povestea lui Ion Creangă, „Fata babei și fata moșului” ne învață despre bunătate, despre altruism. Fata moșului, fiind curată la suflet, în călătoria ei inițiatică câștigă mulți aliați prin bunătate, pe când fata babei, cu gândul doar la ea însăși și la bogății, rămâne singură și fără ajutor în călătoria ei. 

CUTInE (0-3 ani)

28.05, ora 10:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

O cutie poate ascunde orice. În spatele pereților săi se adăpostește o lume care așteaptă să fie descoperită. Ai scos surpriza, dar ce faci cu cutia? Păi… da, poți s-o pui la reciclat. Sau te apuci și construiești orice te îndeamnă creativitatea în momentul acela. Spectacolul „CUTInE” explorează prin joacă, dând frâu liber imaginației, toate posibilitățile. Iată un zid, un pod, un labirint! Tot ce contează e să fii dispus să privești dincolo de ceea ce este evident și să te avânți în imaginație.

Descoperă mai multe:

www.teatrulioncreanga.ro

→ Facebook.com/TeatrulIonCreanga

→ Instagram.com/TeatrulIonCreanga

→ Youtube.com/TeatrulIonCreanga

→ Casa de Bilete – tel. 0767 934 374

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.