Home / Viata de familie / Activitati / Catena a lansat proiectul „Cărticica Mama și Copilul”

Catena a lansat proiectul „Cărticica Mama și Copilul”

Unul dintre cele mai importante proiecte ale anului 2019, dedicat părinţilor, copiilor și unui stil de viață sănătos – „Cărticica Mama și Copilul” -, a fost lansat în cadrul unui eveniment ce a cuprins o conferință de presă, dar și o mulțime de surprize pentru cei mici.

Peste 200 de persoane, deopotrivă mămici și copii, jurnaliști și bloggeri au participat la lansare, într-o atmosferă caldă și veselă. Cele 8 cărticele Mama și Copilul, structurate pe categorii de vârstă, distribuite gratuit în farmaciile Catena, oferă informații extrem de importante atât pentru viitoarele mămici, cât și pentru cele care au deja copii. Sfaturile cuprinse în cărticele pornesc de la o alăptare corectă la apariția colicilor şi până la ce înseamnă din punct de vedere psihologic apariția gadgeturilor în viața unui copil.

Toate detaliile despre proiectul „Cărticica Mama și Copilul” au fost explicate în cadrul unei conferințe de presă, care a fost deschisă de Alexandru Vlad, coordonator al proiectului Mama și Copilul.

„Acest proiect, Cărticica Mama și Copilul, este extrem de important și drag nouă. Sănătatea este cel mai de preț lucru de care trebuie să avem grijă și trebuie să transmitem mereu copiilor obișnuința de a avea un stil de viață sănătos. Sunt multe surse de informație în era tehnologiei, din care putem să înțelegem ce înseamnă un stil de viață sănătos, dar nu toate sunt sigure sau de specialitate. În acest context, s-a născut proiectul „Cărticica Mama și Copilul”, un set de 8 ediții, dedicate fiecărei etape de dezvoltarea a micuțului dumneavoastră. Noi am vrut să accentuăm faptul că fiecare cărticică conține cele mai importante subiecte și informații esențiale pentru părinți. Aceștia pot citi și reciti aceste informații, care vor deveni un punct de referință atunci când este nevoie. Acest proiect a fost conceput cu și de specialiști din domeniul medical și, mai mult, am adăugat expertiza noastră din domeniul farmaceutic, sfaturile noastre și recomandările legate de anumite produse din gama foarte largă și variată pe care o avem. Catena împlinește anul acesta 20 de ani, un brand 100% românesc, lider de piață în domeniul farmaceutic, care s-a dezvoltat sănătos datorită atenției și grijii pentru toți cei care îi trec pragul. Puteți avea încredere în Farmacia inimii că sănătatea micuțului este pe mâini sigure!”, a declarat Alexandru Vlad în deschiderea conferinței de presă.

În cadrul conferinței au mai luat cuvântul Raluca Cristea, farmacist diriginte Catena și Gabriela Dinu, specialist marketing Catena, categoria Mama și Copilul.

„O mămică întotdeauna este foarte atentă atunci când trebuie să aleagă produsele pentru îngrijirea celui mic. Și pentru că farmacia Catena înțelege foarte bine această grijă a mămicilor pentru copiii lor, pune la dispoziție o gamă de produse variate, de calitate și atent selecționate, precum produse necesare în perioada sarcinii, alăptării, pentru menținerea sănătății, produse cosmetice diverse și accesorii indispensabile în creșterea copiilor. Dezvoltarea categoriei de produse Mama și Copilul, în farmaciile Catena, este în continuare o prioritate”, a declarat Gabriela Dinu.

Pe parcursul evenimentului, invitații s-au bucurat de un delicios bufet Candy Cat, iar copiii au avut parte de momente de distracție maximă, datorită animatorilor și a activităților de face painting. Distracția a continuat cu spectacolul pentru copii „Revolta poveștilor”, care a stârnit ropote de aplauze și aprecieri din partea publicului.

Despre proiectul Cărticica Mama și Copilul

Pentru mămicile care vor să afle cum să aibă corect și modern grijă atât de ele cât și de copii lor, cărticelele Mama și Copilul reprezintă cea mai bună soluție. Mămicile sunt așteptate în luna iunie 2019, în orice farmacie Catena, cu cardul Mama și Copilul (cele care nu au își pot face card pe loc în orice farmacie Catena), pentru a primi gratuit „Cărticica Mama și Copilul”, aferentă vârstei copilului. Iată cele 8 Cărticele Mama și Copilul și câteva dintre subiectele tratate cu profesionalism, în cele 76 de pagini ale fiecărei cărticele:

Preconcepție & Sarcină – Cărticica Bucuria de a fi părinți!

0-3 luni – Cărticica Bebe vine acasă!

3-6 luni – Cărticica Bebe crește și se joacă.

6-12 luni – Cărticica Diversificarea, marea provocare

 

1-3 ani – Cărticica Primul „mama” și vorbirea

3-6 ani – Cărticica Pregătirea pentru grădiniță și școală

6-8 ani – Cărticica Primii ani de școală

8-15 ani – Cărticica Provocările adolescenței

 

 

 

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.