
Începând din aprilie 2025, Asociația Littleimpro (http://littleimpro.ro) a dat startul unui proiect unic în Prahova: „Școala de fete – Prahova, 2025”. Programul își propune să le ofere unui număr de 60 de fete din medii defavorizate șansa de a-și descoperi identitatea, de a-și face auzită vocea și de a-și construi propriile povești, prin ateliere creative și educație non-formală.
Povești personale transformate în artă
Fetele participante provin din comunități vulnerabile din Ploiești (cartierul Mimiu)și Ariceștii Rahtivani. Pornind de la experiențele lor reale, acestea vor lucra cu traineri specializați pentru a-și transforma poveștile în spectacole de teatru de improvizație, exerciții muzicale și momente de creație artistică.
Proiectul pune accent pe ficționalizare – o tehnică prin care emoțiile, trăirile și experiențele reale devin scenarii și povești, ajutându-le pe participante să capete încredere în ele însele și să-și exprime liber identitatea.
20 de ateliere, patru grupe, un singur scop
În cadrul programului se vor organiza 20 de ateliere pentru fiecare dintre cele patru grupe, fiecare grupă fiind formată din 15 fete. Ultimul atelier se va transforma într-un spectacol de teatru de improvizație, deschis publicului, în care protagonistele vor fi chiar participantele.
Aceste experiențe le oferă fetelor ocazia de a învăța să comunice, să lucreze în echipă, să își depășească temerile și să își exprime creativitatea, dezvoltându-și astfel abilități esențiale pentru viitor.
Un proiect cu impact social
Pe lângă activitățile dedicate fetelor, 30 de angajați și voluntari ai Organizației Umanitare CONCORDIA (https://www.concordia.org.ro/) vor participa la module speciale de formare, menite să îi sprijine să înțeleagă mai bine nevoile acestor comunități și să contribuie activ la schimbare.
„Școala de fete – Prahova, 2025” este un proiect de intervenție culturală și educație non-formală, derulat de Asociația Littleimpro, în parteneriat cu Organizația Umanitară CONCORDIA și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN (https://www.afcn.ro/).
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
De asemenea, proiectul este susținut de parteneri media importanți: Itsy Bitsy FM (https://www.itsybitsy.ro/), Forbes Kids (https://www.forbes.ro/forbes-kids) și Pap Tot (https://www.paptot.ro/), care contribuie la promovarea inițiativelor de educație alternativă și la creșterea vizibilității programului.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
