Home / Bebelus / Alimentatie / Ce gătești pentru bebe cu quinoa

Ce gătești pentru bebe cu quinoa

Supranumită și ”grâul incașilor”, quinoa nu este o cereală, ea face parte din aceeași familie cu spanacul și sfecla (chenopodiacee).  În ultimii ani, specialiștii pun accent pe beneficiile consumului de quinoa: previne carențele alimentare, obezitatea și numeroase afecțiunile cardiovasculare.  

Iată însă care este comoara ascunsă în micuțele boabe de quinoa

Fibre alimentare = 10 g/ 100 g quinoa fiartă.  O porție de 125 g de quinoa conține la fel de multe fibre ca o felie de pâine integrală sau 125 g orez integral fiert. Tipul de fibre care se găsesc în aceste semințe ameliorează digestia și normalizează nivelul de glucoză în sânge.

Proteine = 8 g / 100 g quinoa fiartă. Quinoa are un conținut de 15% proteine, esențiale pentru formarea țesuturilor (mușchi, piele, oase), a enzimelor digestive și a hormonilor. Cercetătorii au remarcat că structura proteinelor din quinoa este asemănătoare cu a celei din laptele pudră de vacă. Asta nu înseamnă că ea poate înlocui laptele, ci că proteinele pe care le conține au o mare valoare nutrițională.

Aminoacizi. Necesari în procesul de formare al neurotransmițătorilor și în sinteza substanțelor esențiale din organism, aminoacizii reprezintă un atuu important al acestor semințe. Printre ei se distinge lizina, necesară pentru creșterea și dezvoltarea oaselor la copii, la absorbția calciului și menținerea masei musculare.

Fier = 1,85  mg/ 100 g quinoa fiartă. Acest ingredient are un conținut bogat de fier non heminic (de origine vegetală). Acest mineral este esențial pentru transportul oxigenului în sânger și formarea globulelor roșii. Deoarece provine dintr-un ingredient vegetal, fierul din quinoa este absorbit într-o cantitate mai mică de organism, de aceea este bine să consumi alături și o sursă de vitamina C (ardei gras, kiwi, căpșune, varză- crude, nu fierte).

                                       Piure de QUINOA cu dovleac – 8 luni

                                       Mini – omletă cu QUINOA – 12 luni

                                      Chifteluțe cu QUINOA la cuptor – 12 luni

Articol susținut de Asociația Educație pentru Suflet!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.