
rețetă de Alexandra Băltățeanu
Ingrediente
3 bucăți antricot de vită cu os
1 dovlecel mic
1 morcov
4 căței usturoi
2 linguri pastă de ardei dulce
2 frunze dafin
3 crenguțe cimbru
1 linguriță sare
1 praf de piper
1 felie de țelină
½ legătură de pătrunjel
3-4 linguri ulei de măsline
Mod de preparare
Antricotul este o carne mai tare și de aceea o gătesc în oala sub presiune. Pui în oala de fiert sub presiune bucățile de carne împreună cu legumele tăiate cuburi. Adaugi pasta de ardei, usturoiul, frunzele de dafin, crenguțele de cimbru, uleiul de măsline, puțină sare și apă conform instruncțiunilor de utilizare ale oalei. Lași la fiert 30 de minute din momentul în care începe să iasă aburul pe orificiul special.
Depresurizezi ușor și mai lași la fiert 10-15 minute până când mai scade din lichid (dacă rămâne prea mult). Când e gata, scoți carnea pe o farfurie, foile de dafin și cimbrul și pasezi legumele și sosul cu un blender până când obții un sos cremos și fin. Condimentezi cu sare și piper. Scoți oasele antricoatelor și pui carnea în sos.
Servești antricoatele calde, alături de un piure de cartofi și presărat totul cu pătrunjel verde.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
