Home / Copil / Prăjitură cu cireșe

Prăjitură cu cireșe

Prajitura pufoasa cu cirese,  aromată și delicioasă! Este sezonul cireșelor și  ar trebui să profităm din plin de aceste fructe. Este la fel de bună și cu vișine, dar și caise.

Ingrediente

5 ouă
150 g  zahăr
75 g unt
coaja rasă de la o lămâie
½  pliculeț praf de copt
1 cană făină
500 g cireșe sau alte fructe (vișine, caise)
zahăr pudră pentru decor

Mod de preparare
Mai întâi, speli și cureți cireșele de sâmburi și le pui la scurs. Mixezi gălbenușurile cu untul și jumătate din zahăr până obții o cremă. Bați albușurile spumă tare cu un praf de sare, adaugi restul de zahăr și bați până se topește. Adaugi gălbenușurile treptat mixând continuu, coaja de lămâie și presari făina cernută cu praful de copt pe toată suprafața. Amesteci ușor, de jos în sus.

Torni aluatul într-o tavă de 24 cm x 24 cm unsă și tapetată și o introduci în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 15 minute. Scoți tava și pui deasupra cireșele tăvălite prin făină. O introduci din nou la cuptor până se rumenește frumos, circa 40 de minute. Poți pune cireșele și de la început.

Scoți prăjtura din cuptor, o presari cu zahăr pudră, o lași să se răcească și o tai pătrățele.

Dacă ai fost mulțumit de această Prajitura pufoasa cu cirese, îți recomand să prepari și Chec cu cireșe și fistic.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.