
În perioada Sărbătorilor Pascale, publicul din România și Republica Moldova este invitat la o experiență cinematografică specială, dedicată întregii familii. Compania Light Distribution anunță lansarea filmului „DAVID”, un musical animat produs de Angel Studios în Statele Unite, care va putea fi urmărit în cinematografe începând cu 10 aprilie.
Inspirat din una dintre cele mai cunoscute istorii biblice, filmul spune povestea lui David și Goliat, o metaforă puternică despre lupta dintre credință și frică. Dincolo de dimensiunea spectaculoasă a producției, „DAVID” invită publicul la reflecție, adresând o întrebare simplă, dar profundă: care sunt „uriașii” din viața noastră și ce provocări trebuie să învingem?
Care sunt uriașii din viața ta? Ce Goliați trebuie să învingi?
Povestea tânărului păstor David, ales pentru un destin mai mare decât și-ar fi imaginat vreodată, transmite un mesaj universal: prin curaj, credință și determinare, chiar și cele mai dificile obstacole pot fi depășite. În contextul Paștelui, filmul readuce în atenție figura Împăratului David, una dintre personalitățile centrale ale Bibliei, cel care prin psalmii săi a vestit speranța și promisiunea venirii lui Isus Hristos.
Succesul producției la nivel internațional confirmă impactul său puternic asupra publicului. „DAVID” a stabilit un record pentru Angel Studios, cu încasări de aproximativ 22 de milioane de dolari în weekendul de lansare și peste 83,9 milioane de dolari la nivel global. Filmul a fost apreciat și pentru calitatea vizuală, rezultatul muncii unei echipe internaționale formate din peste 400 de artiști și specialiști în animație.

Firul poveștii
Acțiunea urmărește transformarea unui băiat aparent obișnuit într-un simbol al speranței. Într-un sat liniștit, David trăiește o viață simplă, dar destinul îl conduce spre o confruntare decisivă cu uriașul Goliat. Prin încredere în Dumnezeu și puterea interioară, momentul de curaj care definește această luptă devine punctul de plecare al unui drum care îl va transforma, în timp, în regele Israelului.
Pentru publicul din România, filmul vine și cu o distribuție vocală apreciată, versiunea dublată reunind nume cunoscute precum Pavel Bartoș, Bogdan Farcaș, David Măruță, Răzvan Rește, George Horga Jr., Sarah Purcar (Handaric), Elias Ferchin, Silvia Gașca, Alexandru Mike Gheorghiu, Alexa Istrate și Petrică Lupu. Producția va fi disponibilă atât subtitrată, cât și dublată în limba română, iar în Transilvania va putea fi vizionată și în limba maghiară.

O inițiativă socială de Paște
Lansarea filmului este însoțită și de o inițiativă socială cu o puternică încărcătură emoțională. Un procent din valoarea fiecărui bilet vândut va fi direcționat către SOS Satele Copiilor România, contribuind astfel la sprijinirea copiilor și tinerilor din programele organizației. Inițiativa are o semnificație personală pentru Lucian Mustață, fondatorul Light Distribution, care a crescut într-una dintre casele familiale ale asociației și a rămas implicat în susținerea acestei cauze.
„Mă simt onorat și bucuros să aducem acest titlu în cinematografele din România. Cred că este important ca și în spațiul nostru cultural să existe producții care promovează valori creștine autentice. Mai ales în perioada sărbătorilor pascale, când fiecare dintre noi are un timp de reflecție, astfel de filme pot deveni o oportunitate frumoasă pentru familii de a petrece timp împreună și de a redescoperi mesaje puternice despre credință, curaj și speranță”, a declarat Lucian Mustață, Managing Partner Light Distribution.
Prin această lansare, Light Distribution își continuă misiunea de a aduce pe marile ecrane producții inspiraționale, după succesul altor titluri precum „Împăratul Împăraților” și „The Chosen”.
Filmul „DAVID” va rula în cinematografele din România și Republica Moldova începând cu 10 aprilie, oferind publicului o experiență emoționantă și plină de semnificație, perfectă pentru perioada Sărbătorilor Pascale.
Mai multe puteți afla de pe pagina filmului: http://lightdistribution.film/david/
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
