
Ingrediente
6 ouă
1 ½ cană zahăr
450 ml iaurt grecesc
6 linguri ulei
1 ½ cană făină
1 pliculeț praf de copt
2 lingurițe esență de trandafir
1 praf de sare
150 g merișoare
Mod de preparare
Bați albușurile spumă tare cu un praf de sare, adaugi zahărul și bați până acesta se topește și obții o bezea tare și lucioasă.
Separat, mixezi gălbenușurile cu uleiul, adaugi esența de trandafiri, iaurtul, omogenizezi și torni compoziția treptat peste albușuri, omogenizând bine.
Pui făina cernută cu praful de copt pe toată suprafața compoziției și amesteci ușor cu o lingură de lemn, de sus în jos, până se încorporează. Pui merișoarele și amesteci ușor.
Torni aluatul în două forme de chec îmbrăcate cu hârtie de copt și le introduci în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 45-50 de minute. Trebuie să se rumenească. Scoți checul din formă, îl așezi pe un grătar și îl lași să se răcească.
Rețetă susținută de Asociația Educație pentru Suflet!
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
