
Ingrediente
200 g unt nesărat; 200 g zahăr brun; 400 g făină; 100 g pepite de ciocolată; 2 ouă;
½ pliculeț praf de copt; 1 linguriță esență de vanilie
Mod de preparare
Mixezi untul moale cu zahărul până devine spumă, după care adaugi treptat ouăle, mixând după fiecare, și esența de vanilie. Amesteci praful de copt cu făina și o cerni peste compoziția de unt. Amesteci bine până obții un aluat omogen.
Pui compoziția într-un poș și formezi grămăjoare pe o tavă cu hârtie de copt. Trebuie să le așezi la distanță unele de altele. Dacă nu ai poș, iei cu lingurița din compoziție și așezi pe tavă grămăjoare.
Presari deasupra lor pepite de ciocolată și introduci tava în cuptorul preîncălzit la 180º C până se rumenesc, circa 15-20 de minute. Le lași să se răcească și le poți servi.
PapTot.ro – Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie – Revista PapTot!
