Home / Bebelus / Alimentatie / Verdețurile primăverii, în meniul lui bebe

Verdețurile primăverii, în meniul lui bebe

De cum  vine primăvara ne-am dori să transferăm în farfuria celor mici bogăția de vitamine și minerale ale verdețurilor și legumelor noi. Știm însă că acestea pot fi indigeste pentru sistemul digestiv al unui copil care nu a împlinit încă un an. Dar ele pot fi incluse în alimentația lui, dacă respectăm anumite principii nutriționale.

Proaspete, pline de culoare și de micronutrienți, legumele primăverii reprezintă o sursă de vitamine și minerale pentru un organism  slăbit de răceli și frigul iernii. Bine, bine, îți spui, dar bebelușul meu le poate mânca fără probleme? Ultimile recomandări ale medicilor pediatri sunt îmbucurătoare: introduse treptat, cu măsură și preparate termic corespunzător, aproape toate verdețurile primăverii pot fi introduse în alimentația copiilor mici.

Spanacul – de la 8 luni

Mâncarea favorită a lui Popeye Marinarul poate face parte din meniul lui bebe începând cu vârsta de 8 luni, însă în privința lui trebuie să punctăm câteva lucruri. Conținutul lui ridicat de fier este un mit. De fapt, spanacul conține o cantitate destul de mică de fier, însă fierul din sursele vegetale este foarte puțin asimilat. În schimb spanacul conține trei antioxidanți puternici: acidul ferulic, betaina și luteina care au un rol esențial în dezvoltarea sistemului digestiv și a imunității.

Cum îl prepari:  Cel mai bine este să fierbi spanacul și să arunci zeama. Fiert, spanacul furnizează mai multe vitamine și minerale, decât crud. Îl poți face piure sau supă cremă cu apă plată sau lapte formulă preparat și îl poți combina cu cartofi și morcovi noi, fasole verde și dovlecel.

Ștevia – de la 12 luni

Venită direct din grădina bunicii, ștevia și-a recâștigat locul pe mesele noastre datorită gustului ei acrișor și efectului ei detoxifiant și laxativ. Conținutul ridicat de vitamina C, A, fibre, potasiu și fosfor reprezintă atuurile ei pentru meniul de sezon. Dacă bebelușul tău are o digestie dificilă, ștevia este una dintre plantele care-l pot ajuta deoarece are un efect laxativ, fiind și un hepatostimulator ușor.

Cum o prepari: Ca și spanacul, ștevia este să fie fiartă în apă, care după aceea este aruncată. Cea mai potrivită alegere la această vârstă este să o adaugi în ciorbițele acrișoare pentru puiul tău, de legume sau de carne. Adăugată în piureuri, ea le poate da un gust amărui acestora!

Urzicile – 8 luni

Bogate în acid folic, vitamine din grupul B, magneziu, zinc și betacaroten, urzicile pot fi incluse în meniul bebelușului tău în cea de-a doua etapă a diversificării.  Principalele ei atuuri sunt efectul ei diuretic, remineralizant, calmant, antialergic, antidiareic și vermifug.

Cum le prepari: Simplu! Le speli foarte bine, le fierbi și le faci piure sau le amesteci cu orez fiert sau cu alte legume cum sunt cartofii, spanacul, morcovii, în care adaugi și un strop de unt sau de ulei de măsline. E bine să nu le călești cu ceacpă, așa cum faci pentru tine, deoarece combinația este foarte indigestă pentru puiul tău.

Loboda – 10 luni

Cunoscută pentru conținutul ei excepțional de vitamina C (120 mg/ 100 g), loboda este un aliment benefic mai ales la trecerea de la iarnă la primăvară. Acțiunea sa depurativă, diuretică, remineralizantă și emetică (antivomitivă) o recomandă pentru meniul puiului tău. E bine să știi că această plantă, ca și spanacul, conține acid oxalic, o substanță ce împiedică asimilarea calciului și a fierului, de aceea e bine să nu-i oferi o cantitate mai mare de 50 g pe zi.

Cum o prepari: Ca și spanacul, loboda este bună fiartă separat în cazul bebelușilor, apoi adăugată în supe și ciorbe, tocată foarte fin. Prin fierbere acidul oxalic se eliberează în apă, de aceea e bine să arunci zeama.

 

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.