Home / Bebelus / Dăm suzetă bebelușului?

Dăm suzetă bebelușului?

Pofta de a suge este instinctivă la bebeluși! El își aduce mâna sau degetele la gură încă din pântecele mamei. Când se naște, el dorește să găsească din nou acest confort! Deci, îi oferim sau nu suzetă? Studiile arată că până la 84% dintre sugari folosesc suzetă, mai mult sau mai puțin.

Avantajele suzetei

  • Este mai bine ca bebelușul să sugă o suzetă decât un deget sau chiar mai multe, deoarece suzeta cauzează mai puține probleme pentru dezvoltarea dinților.
  • Un părinte poate controla utilizarea suzetei, în timp ce este mai dificil să împiedici utilizarea unui deget. La un moment dat poți arunca suzeta, dar nu poți arunca degetul!
  • Conform celor mai recente cercetări medicale, suzeta poate reduce riscul de sindrom de moarte subită a sugarului.

Dezavantajele suzetei

  • Utilizarea necorespunzătoare a suzetei poate duce la probleme cu alăptarea, cu dinții (modalitate proastă de închidere a gurii) și, eventual, infecții ale urechii.
  • Suzetele înmuiate într-o soluție de zahăr sau suzetele legate de gâtul bebelușului nu sunt sigure și pot provoca răniri sau  chiar moarte. Dacă alegi să folosești o suzetă pentru bebeluș, folosește-o în siguranță.

Sfaturi de utilizare

  • Este necesar să alăptezi bebelușul înainte de a-i oferi o suzetă, altfel alăptarea poate fi mai dificilă. O excepție poate fi în cazul bebelușilor prematuri, bolnavi sau spitalizați.
  • Verifici întotdeauna dacă bebelușul este flămând, obosit sau plictisit înainte de a-i oferi o suzetă. Suzeta nu este soluția la toate! Hrănește-l, fă-l să doarmă, vorbește cu el!
  • Înainte de prima utilizare, sterilizezi suzeta timp de cinci minute. O lași să se răcească complet înainte să o dai bebelușului.
  • Speli suzeta în apă fierbinte cu săpun după fiecare utilizare pentru a o menține curată. Un studiu efectuat pe 40 de suzete utilizate recent a constatat că 52,5% dintre ele conțineau microorganisme.
  • Nu pui suzeta în gura ta pentru a o „curăța”, deoarece transmiți germenii copilului.
  • Verifici întotdeauna suzeta dacă nu are fisuri sau găuri înainte de a o da bebelușului. Dacă suzeta este crăpată sau ruptă, o arunci.
  • Anumite medicamente, cum ar fi un calmant, antibiotice sau vitamine, pot deteriora materialul suzetei.
  • Înlocuiești suzeta la fiecare două luni, înainte de a se deteriora.
  • Nu introduci niciodată suzeta în zahăr sau miere. Aceste alimente dăunează dinților prin dezvoltarea cariilor. În plus, mierea poate provoca botulism, un tip de intoxicație alimentară la copii.
  • Nu legi niciodată o suzetă în jurul gâtului bebelușului. Poate să se sugrume și să moară. În schimb, poți utiliza un clips special de suzetă cu o panglică scurtă atașată.
  • Nu lași copilul mai mare să stea tot timpul cu suzeta în gură, deoarece ar putea să-l împiedice să-și dezvolte limbajul  și să-i provoace probleme cu dinții.
  • Nu lași niciodată bebelușul să-și mestece suzeta. Suzeta se poate rupe și cu bucata ruptă se poate sufoca.

Dinții

Cariile dentare, malocluzia și recesiunea gingiilor sunt probleme frecvente care apar din cauza folosirii suzetei timp îndelungat (după vârsta de 5 ani) sau inadecvată (introdusă în zahăr sau miere). Specialiștii recomandă folosirea suzetei în detrimentul suptului degetului mare, deoarece părinților le este mai ușor să controleze obiceiurile de supt.

Efect analgezic

Specialiștii spun că utilizarea suzetelor este o măsură simplă de confort în cazul procedurilor minore dureroase.

Cum oprești suptul suzetei?

Copilul a crescut și crezi că este timpul să renunți la suzetă? Iată câteva sfaturi! 

Începi mai întâi prin a limita perioada de utilizare a suzetei. O folosești doar pentru somn și când este agitat până la vârsta de aproximativ 1 an, apoi ușor, ușor încerci să renunțați la ea.

  • Nu pedepsi niciodată copilul și nu-l forța dacă nu vrea să renunțe la suzetă.
  • Implică-l în decizia de a nu mai folosi suzeta oferindu-i posibilitatea de a o arunca, de a o ascunde sau de a o așeza sub pernă pentru Zâna Măseluță, care o să-l răsplătească pentru efortul său.
  • Laudă copilul când renunță la suzetă și spune-i că ești mândru să-l vezi crescând.
  • Permite-i să-și exprime sentimentele și, dacă este trist sau supărat, oferă-i îmbrățișări speciale pentru a-l ajuta să facă față situației.
  • Dacă copilul tău cere să revină la suzetă (și sigur o va face), nu te lăsa. Amintește-i că suzeta lui a dispărut și că acum a crescut și este copil mare.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.