Home / Copil / Copiii tăi se hidratează?

Copiii tăi se hidratează?

Probabil că știi că corpul uman este format din 60% apă. Și acest procent urcă la 70% la copii, de unde și importanța de a fi bine hidratați în orice moment!

Într-adevăr, consumul suficient de lichid este esențial pentru a permite organismului nostru să își îndeplinească diferitele funcții în mod adecvat, de exemplu, asigurând digestia, transportul substanțelor nutritive și eliminarea deșeurilor. Chiar dacă apa este, fără îndoială, cea mai bună băutură pentru hidratare, aceasta nu este la fel de atrăgătoare ca băuturile carbogazoase și cele care conțin zahăr. Acesta este motivul pentru care este important să găsești metode prin care să faci apa cât mai atrăgătoare.  

Băutul apei trebuie să devină un obicei

Dacă dorești să consumi apă suficientă zilnic, trebuie doar să adopți câteva obiceiuri: 

  • Păstrează întotdeauna o carafă cu apă în frigider. Pe lângă faptul că este foarte rece, lăsând-o să stea câteva ore, dacă folosești apă de la chiuvetă se va reduce gustul clorului care se poate găsi în apă. 
  • La masă, scoate carafa din frigider, așaz-o în centrul mesei și invită membrii familiei să o folosească.
  • Nu aștepta până când îți este sete pentru a te hidrata, deoarece acesta este un semnal că corpul tău este deja lipsit de apă. Așa că nu uita să bei frecvent pe parcursul zilei, la finalul acesteia ajungând la minimum 2 l.
  • Oriunde mergi, ia cu tine o sticlă plină cu apă.
  • Amintește-ți întotdeauna să te menții hidratat când faci activitate fizică, chiar și atunci când nu este cald.

Concentrează-te pe atractivitate

Copiii tăi consideră că apa potabilă este banală,  „plictisitoare”? Iată câteva sfaturi pentru a-i determina să se răzgândească:

  • Faci cuburi amuzante de gheață și introduci afine, zmeură sau vișine în ele, pe care le pui în apă.
  • Pentru și mai multă culoare și aromă, înlocuiți cuburile tradiționale de gheață cu fructe congelate, cum ar fi căpșunele, bucățele de piersici, prune  sau pepene verde.
  • Servește-le micuților tăi apa într-un pahar mare colorat și cu un pai haios sau, de ce nu, cu o umbreluță de cocktail mică!
  • Adaugă bucăți de fructe sau legume proaspete în carafa cu apă, împreună cu câteva ierburi, pentru a o aromatiza. Ananas și rozmarin, castraveți și mentă, pepene verde, căpșune și busuioc, mango…, posibilitățile fiind nesfârșite! Puteți adăuga chiar și o picătură sau două din extractele preferate (lămâie, nucă de cocos, vanilie, migdale, arțar etc.).

Vei vedea că în timp, atât copiii, cât și tu vei bea suficientă apă zilnic.

Prețuiește sănătatea!

Articol susținut de Asociația Educație pentru Suflet!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.