Home / Copil / Ciorbă cu perișoare de pește

Ciorbă cu perișoare de pește

Ingrediente

1 ceapă medie

1 morcov potrivit

1 rădăcină potrivită de păstârnac

1 rădăcină pătrunjel

2 linguri orez

2 linguri ulei

zeama de la o lămâie

PENTRU PERIȘOARE

400 g file de pește

1 ceapă mică

2 linguri orez

2 ouă mici

sare

Mod de preparare

Mai întâi, cureți legumele, le speli bine și le toci cubulețe. Pui uleiul la încins în oala în care faci ciorba, adaugi legumele și le lași să se călească câteva minute. Pui 3 l de apă clocotită și lași să fiarbă până când legumele sunt aproape pătrunse.

Între timp, pregătești perișoarele. Alegi peștele de oase și îl mixezi cu un blender. Adaugi peste el ceapa tocată foarte mărunt, orezul fiert pe jumătate, un praf de sare, ouăle și omogenizezi compoziția. Cu mâna udă formezi perișoarele și le așezi pe un tocător uns cu ulei.

Adaugi în supă o lingură de orez, pui perișoarele, puțină sare și lași să fiarbă, la foc mic, 15 minute din momentul în care perișoarele se ridică la suprafață. Adaugi zeama de lămâie și mai lași să dea în câteva clocote. Potrivești gustul de sare și oprești focul. Poți pune și leuștean verde tocat mărunt.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.