Home / Copil / Alimentatie / Ce schimbi după prima aniversare

Ce schimbi după prima aniversare

Evident că după ce bebe face un an trebuie să schimbi ceva în alimentația lui. Acum nu mai este bebeluș, sistemul lui digestiv s-a dezvoltat, dar încă nu este suficient de matur, ca al unui adult, pentru a digera orice aliment. Așa că iată, pas cu pas, ce ar trebui să facem pentru a-i adapta meniul la nevoile lui nutriționale.

Copilul tău a crescut, a învățat să meargă, pronunță deja primele cuvinte, i-au ieșit primii dințișori și știe te face să înțelegi clar ce-i place și ce nu-i place. Este evident că această etapă dezvoltare motrică ăși cere ”drepturile” și alimentația lui trebuie să schimbe treptat făcând tranziția de la piureurile și supele pasate la alimentația de copil mare.

Oferă-i porții mici

După prima aniversare, copill tău traversează noi etape de dezvoltare în care descoperă  că poate fi autonom și se poate mișca singur și preferă să exploreze lumea decât să mănânce.  Așa că este important. Optează pentru mese mai dese, mai hrănitoare, dar în cantități mai mici. Stomacul copilului tău este la fel de mic cât pumnul lui stâng, așa că nu este încă pregătit să accepte o cantitate mai mare de mâncare. Și nu te îngrijora dacă nu mănâncă la o masă. Va mânca la următoarea când îi va fi foame.

Pe drumul spre autonomie

Chiar dacă ți se pare că puiul tău nu mănâncă suficient, nu te neliniști, el își ia din alimentele consumate toți nutrienții de care are nevoie. La această vârstă trebuie să știe să mănânce cu degețelele și poți să-l lași să mănânce singur cu lingurița, chiar dacă uneori alimentele ajung …pe lângă. Dacă îi este foarte foame este posibil să nu reușească să mănânce pe cât de repede ar vrea, așa că ajută-l.

Gusturi în evoluție

Juniorul tău nu va întârzia să-și facă cunoscute preferințele culinare și nu numai. Uneori vei fi suprinsă să constați că supa care i-a plăcut cu o zi înainte, acum o refuză cu dezgust sau invers.  Este perfect normal și tot ce poți face este să-ți păstrezi calmul și să nu-ți exprimi nicio frustrare în fața lui.  Ține cont de câteva repere atunci când îi pregătești și-i oferi mâncare. De acum știi cam cum funcționează apetitul lui, așa că oferă-i o mâncare atunci când știi că-i este foame și este vesel și calm. Iar când vrei să-i introduci ceva nou în meniu, pune-i alături și ceva care știi că-i place sigur.

Cu ochii mereu la voi

Acum copilul tău a trecut într-o etapă în care înțelege lumea care-l înconjoară și copiază din comportamentul vostru. Nu-ți manifesta niciodată dezgustul față de anumite mâncăruri sau alimente și de asemenea nu ronțăi între mese gustări nesănătoase(bomboane, ciocolată, biscuiți).  Așa că la masă, va sta cu ochii pe voi, vă va observa și vă va împrumuta obiceiurile alimentare. De asemenea, acceptă-i preferințele alimentare și nu-l forța să termine tot din farfurie.  Responsabilitatea ta este să-l faci să aibă încredere în preferințele lui, să învețe să se oprească atunci când este sătul și să aibă un meniu echilibrat.

Ora de masă sau ora de joacă?

În această perioadă, juniorul tău este de multe ori prea ocupat și prea activ pentru a mânca. Uneori va dori să stea câteva minute la masă, pentru ca apoi să fugă la joacă. Anunță-l cu câteva minute înainte că este timpul să mănânce, pentru a-l pregăti pentru masă. Pentru a face tranziția de la momentul de joacă la cel al mesei,  instaurează un ritual-rutină: spălați-vă pe mâini, pune-i bavețica și așază-l la masă. La masă concentrează-te doar pe mâncare pentru a-i da un exemplu. Stinge televizorul, lasă deoparte telefonul și evită să te mai ridici pentru a-l determina să se mănânce liniștit.

 

Care sunt noile achiziții!

Îi place să mănânce cu  mâna

Știe să bea dintr-o ceașcă

Poate să folosească lingura și furculița

Vrea să mănânce din farfuriile celorlalți

Îi place să descopere noi texturi ale alimentelor

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.