Home / Bebelus / Alimentatie / Ce alimente să evităm VARA

Ce alimente să evităm VARA

 

shutterstock_68059504

Vara, meniul copiilor noștri trebuie îmbunătățit cu acele alimente care-l hidratează și-i oferă cei mai buni nutrienți.  Iată ce alimente nu ar trebui să apară în meniul celor mici. 

Știai că alimentele pe care le mâncăm poate influența temperatura corpului, deci și starea generală de sănătate a copilului tău. Este evident că în zilele caniculare de vară, alimentele potrivite îl vor ajuta să-și păstreze energia și buna dispoziție.

Corpul și căldura

Pentru a digera alimentele, organismul are nevoie de energie, energie care la rândul ei generează căldură în timp ce metabolizează nutrienții. Astfel, atunci când este cald, corpul se relaxează și-și diminuează apetitul pentru a scădea temperatura corporală. Iată de ce este important să-i oferi copilului tău porții mai mici și mai dese, cu alimente care se digeră ușor.

DE EVITAT

Proteinele sunt nutrienții ca generează cea mai multă căldură în organism. Astfel că friptura de vită, chifteluțele prăjite, ciorba cu smântână sunt greu de digerat, prin urmare cresc temperatura corporală și duc la o stare de oboseală și la pierderea concentrării. În schimb, o friptură de pui sau o mâncare preparată cu pui este mai ușor de digerat. Multe mămici  pregătesc la prânz mâncăruri consistente pentru a le ține de foame până seara. Însă, de cele mai multe ori, o masă bogată îngreunează digestia, obosește organismul, iar copilul nu se mai poate concentra la ceea ce are de făcut.

Grăsimile se află pe locul doi în topul alimentelor generatoare de energie. Ar trebui evitate prăjelile în special deoarece îngreunează digestia pe o durată mai lungă de timp. O porție de cartofi prăjiți cu șnițel este unul dintre cele mai nefericite combinații pentru prânzul unui copil pe timp de vară. O friptură de pui cu cartofi la cuptor și o salată este exemplul unui prânz consistent, dar ușor de digerat. Nu uita de cantități. Porția lui trebuie să reprezinte ½, maxim 2/3 din porția ta. Nu mergem pe principiul „să-i țină de foame până seara”, ci-i oferim o porție corectă de mâncare și-i oferim mai târziu o gustare sănătoasă și sățioasă: o banană, 30 g de fructe oleaginoase (nuci, caju, migdale crude), caise uscate sau un sandviș cu caș și ardei gras (NU mezeluri).

Deci trebuie evitate cărnurile grase, prăjelile, băuturile carbogazoase, dulciurile rafinate și snacks-urile.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.