Home / Copil / Straturi de dovleac și cartofi dulci

Straturi de dovleac și cartofi dulci

de la 18 luni
Ingrediente
300 g cartofi dulci; 300 g dovleac; 600 ml smântână dulce; 2 căței usturoi; 15 g unt; sare; 1 linguriță cimbru uscat; 1 lingură ulei
Mod de preparare
Într-o crăticioară, amesteci smântâna cu usturoiul pisat, un praf de sare și cu cimbru, o pui pe foc mediu și o lași să dea în clocot. O dai deoparte și o lași să se întrepătrundă aromele.

Între timp, cureți cartofii dulci de coajă și îi tai în felii groase. La fel procedezi și cu dovleacul.

Îmbraci o formă de 18×18 cm cu hârtie de copt, o ungi cu ulei, așezi un strat de felii de cartofi și unul de dovleac, torni puțină smântână, alt strat de cartofi și dovleac, smântână și continui așa până termini toate ingredientele. Deasupra torni toată crema rămasă.

Acoperi forma cu folie de aluminiu și o introduci în cuptorul preîncălzit la 180ºC pentru o oră. Îndepărtezi folia și o mai lași 15 minute ca să se rumenească.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*