Reguli de igienă pentru prepararea mâncărurilor - PapTot.ro - Sarcină, naştere, primul an de viaţă, îngrijirea şi educarea copiilor între 0-14 ani, viaţă de familie - Revista PapTot!

Home / Copil / Reguli de igienă pentru prepararea mâncărurilor

Reguli de igienă pentru prepararea mâncărurilor

Pentru sănătatea copiilor noștri este foarte important să fim atente când alegem alimentele pentru ei și să respectăm niște reguli stricte de igienă în bucătărie. Iată care sunt acestea:

Spală-te pe mâini!

Acesta este un gest de igienă esențial deoarece mâinile sunt mereu în contact cu mediul exerior, populat cu microbi și bacterii periculoase pentru bebe. Spălatul riguros al mâinilor diminuează riscul toxiinfecțiilor alimentare în special:

  • Imediat ce intri în casă
  • După ce i-ai schimbat scutecul lui bebe
  • După ce ai făcut curățenie prin casă și intri în bucătărie.
  • După ce ai manipulat pubela
  • În bucătărie după ce ai spălat/tăiat carnea, peștele, ouăle.
  • După ce ai fost la toaletă
  • După ce te-ai jucat cu animalele din casă

Pentru spălatul mâinilor folosește săpun mai cremos și apă potabilă. Insistă în special în zona dintre degete și clătește-te foarte bine. Încearcă să-ți tai unghiile cât mai scurt și freacă-le cu o perie specială. Șervețelele umede antibacteriene nu înlocuiesc spălatul pe mâini și nu sunt la fel de eficiente. E de preferat să le folosești în călătorii sau în parc.

Ai grijă la igiena personală

Dacă vii de afară, schimbă-te în haine de casă curate și prinde-ți bine părul. Dacă ai răni la degete, pune-ți un pansament rezistent la apă. Evită de asemenea să strănuți/tușești deasupra alimentelor pentru a nu le contamina.

Curăță suprafețele de gătit

Înainte să prepari mâncarea propriu zis, ai grijă să cureți, să dezinfectezi și să clătești suprafețele pe care pregătești ingredientele, adică blatul de lucru și chiuveta de bucătărie. Ai grijă ca soluția dezinfectantă să poată fie permisă pentru suprafețele care intră în contact cu alimentele. Alege un suport din lemn dur și nu din plastic, pentru tăierea ingredientelor.

Pregătirea ingredientelor

Ai grijă să nu lași carnea, peștele, ouăle crude în contact cu legumele curățate și tăiate.  Spală ingredientele în mai multe ape. Gătește bine carnea, peștele și ouăle, în vase de mici dimensiuni. Evită să folosești folia de aluminiu pentru pregătirea preparatelor pentru bebe. O poți înlocui cu succes cu folia de copt! Evită decongelarea, prepararea și încălzirea alimentelor la microunde. În cazul decongelării cărnii la microunde există riscul ca anumite bacterii care în mod normal sunt eliminate prin fierbere să se înmulțească.

Igienizează vesela pentru bebe

E important să alegi pentru copilul tău veselă special adaptată vârstei lui care să nu conțină BPA, o substanță chimică periculoasă pentru sănătatea lui. După ce ai cumpărat-o și înainte de fiecare masă, spal-o bine, clătește-o foarte bine sub jet de apă caldă-fierbinte, apoi șterge-o cu un prosop de hârtie. Înainte să-l așezi pe bebe în scaunul special, spală-i și lui mânuțele și curăță-i măsuța.

Porționarea mâncării

Când guști din mâncare, ai grijă să folosești altă lingură decât cea cu care amesteci. Când mâncarea este gată, o lași să se răcească apoi pui în castronelul sugarului tău o porție de mâncare adaptată vârstei lui, nu mai mult. După ce a terminat de mâncat arunci resturile din farfurie, nu le adăugi în oală. Alimentele care au intrat în contact cu saliva conțin bacterii ce se vor înmulți în următoarele ore. De asemenea, e bine să nu recongelezi un piure/preparat decongelat și încălzit. E bine să știi că un produs pe care-l ții la frigider și-l reîncălzești de mai multe ori își pierde foarte multe din proprietățile nutritive. În plus acest proces poate favoriza înmulțirea unor bacterii patogene!

 

 

 

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*