Raci în sos de vin

4 porții/timp de preparare 25-30 de minute

O reţetă simplă cât ai zice raci: Raci în sos de vin. Fructele de mare sunt sănătoase și gustoase. Dacă sunt însoțite și de garnitura potrivită sunt un adevărat deliciu. Le poți prepara pentru întrega familie, la cină sau, de ce nu, chiar la prânz. Cheful Restaurantului Scoici și Creveți, www.scoicisicreveti.ro (Calea Victoriei nr. 163), ne-a dezvăluit această rețetă simplă de raci în sos de vin. Nu necesită multe ingrediente, e ușor de preparat și are un gust divin.

Ingrediente

Ingrediente:
20 raci mari,
un pahar de vin alb,
5 linguri ulei de măsline
½ legătură de pătrunjel,
câteva Frunze de busuioc proaspăt
5-6 căței de usturoi
sare,
piper
lămâie (opțional)

Modul de preparare
Înainte de orice, spălăm bine racii. Îi punem la fiert cu puțină sare, însă abia când apa începe să clocotească. Îi lăsăm pe foc în jur de 10-12 minute, până când aceștia devin roșii. Îi luăm de pe aragaz, scurgem apa și îi lăsăm să „respire” până când facem sosul.
Separat, călim puțin usturoiul tocat mărunt (în ulei de măsline), adăugăm pătrunjelul și busuiocul (tocate mărunt), sare și piper, după gust. Sosul astfel obținut se adaugă peste raci și îi așezăm din nou pe foc. După un minut, maximum două, se adaugă și vinul alb și se mai lasă la fiert încă 8-10 minute.

Opțional, poți să-i stropești cu puțină zeamă de lămâie. Se pot servi cu salată verde și, bineînțeles, cu un pahar de vin alb. Îți vei linge degetele, atât de buni sunt!

Poftă bună!

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*