Home / Bebelus / Retete / 7-12 luni / Piure cu pește și avocado

Piure cu pește și avocado

de la 10 luni/2 porții

Ingrediente

5 cartofi noi potriviți

200 g file de păstrăv

1 fruct de avocado

100 ml lapte

3 lingurițe unt

zeamă de lămâie

Mod de preparare

Speli cartofii foarte bine, îi cureți de coajă, îi tai cuburi, îi mai speli într-o apă și-i pui la fiert cu apă cât să-i acopere pentru 20 de minute, după care îi scurgi.

Separat, pui la fiert fileul de pește curățat bine de eventualele oase și lași 10 minute, după care îl scoți cu o paletă și îl lași să se scurgă.

Pasezi pulpa fructului de avocado și-o amesteci cu 1/4 din cantitatea de lapte și ¼ din cartofi pisați fin. Pui o linguriță de unt, puțină zeamă de lămâie și amesteci. Cartofii rămași îi pasezi bine, adaugi restul de lapte și unt și omogenizezi.

Așezi într-un castron mic o treime din piureul de cartofi, păstrăvul pasat amestecat cu puțină zeamă de lămâie, încă o treime din piureul de cartofi, tot piureul de avocado și ce a mai rămas din piureul de cartofi.  Lași să se răcorească, după care răstorni totul pe o farfurie și decorezi cu câteva felii de roșii și frunze de pătrunjel.

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*