Home / Fără categorie / ORA DE CARTE LA ANTIPA

ORA DE CARTE LA ANTIPA

 

Atelier Pinguin

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și editura Nemi invită copiii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani să participe la „Ora de carte”, un program educațional desfășurat în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie la Muzeul Antipa. Proiectul are în componență o serie de ateliere interactive destinate elevilor, prin care se urmărește educarea tinerelor generații în spiritul respectului față de natură și promovarea cărții în școli.

Tematica programului educațional este preluată din lumea fascinantă a cărților lui Jill Tomlinson, seria de autor apărută la editura Nemi: „Bufniţa care se temea de întuneric”, „Gorila care voia să se facă mare”, „Pinguinul care voia să afle mai multe”.

„Lucrul care m-a atras cel mai tare la seria cu animale a lui Jill Tomlinson a fost amestecul între conținutul educativ și felul în care fiecare animal era descris în mediul său natural. Bufnița (Buf), gorila (Pongo) sau pinguinul (Otto) sunt pui care cresc și se maturizează în medii complet diferite (într-un câmp care poate fi chiar cel pe lângă care trecem cu mașina, în pădurile africane sau în locul cel mai jos și cel mai înghețat de pe planetă, în întinderea albă a Antacticii) și, odată cu ei, urmărindu-le aventurile, cresc și micii cititori și află multe lucruri fascinante despre lumea naturală.

Mi-a plăcut foarte mult ideea atelierelor interactive de la Muzeul Antipa și o propunere de parteneriat a început să încolțească: ce-ar fi dacă ne-am uni forțele pentru a face o serie de activități interesante și educative pentru copii, în care Buf, Pongo și Otto să le fie prezentați fiecare în mediul său natural și cu stilul propriu de viață? Se poate ajunge la educație și cunoaștere și altfel decât prin intermediul lecțiilor din manualele școlare, iar din astfel de activități auxiliare copiii pot învăța mult mai ușor și mai plăcut”, declara Laura Câlţea, Redactor-şef Nemi.

Copiii sunt așteptați să îi cunoască pe Buf, Pongo și Otto în zilele de 22, 29 octombrie și 5 noiembrie, începând cu ora 10.15, în Sala Atelier de la etajul muzeului.

Participarea la aceste ateliere este gratuită!

Activitatea este destinată în principal școlilor, iar înscrierea se face prin e-mail: info@antipa.ro, începând din 10 octombrie anul curent.

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*