Home / Bebelus / O baie reușită în 3 etape

O baie reușită în 3 etape

shutterstock_91805858
În primele săptămâni baia este unul dintre momentele speciale ale zilei în care bebe se bucură de răsfăț. Pentru ca totul să se desfășoare fără incidente neplăcute și fără temeri,  ține cont de cele 5 etape importante:

Pregătește tot ce-ți trebuie
Ideal ar fi să-i cumperi lui bebe o cădiță specială din plastic în care-l poți așeza pe bebe în deplină siguranță. Adu în baie tot ce-ți trebuie: săpunul special, laptele de corp, jucărioarele, termometrul de baie, prosopul lui bebe. Nu trebuie să-ți lași nicio clipă bebelușul singur în apă pentru a aduce o jucărie sau un săpun, deoarece se poate îneca chiar și în 15 cm de apă în câteva secunde.

Verifică apa de baie

Înainte de a-l așeza pe bebe în cădiță, verifică temperatura apei de baie. Aceasta nu ar trebui să depășească 37°-39° C.  Îl iei pe bebe de subsuori , susținîndu-i capul cu antebrațul, iar cu celălalt îi ții picioarele și fundulețul.  Îl așezi pe bebe în apa de baie, dar îi susții în continuare cu palma stângă. Iei o mănușă specială de baie  și ăl uzi pe bebe cu delicatețe pe toată pielea. Adaugi puțin gel de duș delicat în apa de baie, ăl dizolvi, apoi îl speli pe toată pielea. Nu uita să-l speli după urechi și între faldurile de piele tipice bebelușilor, deoarece acolo se pot forma foarte ușor eczeme și infecții. Îl ridici pe bebe ușor în fuduleț, îl clătești pe piele cu apă caldă curată, apoi îl scoți pe prosop.

Usucă-l cu delicatețe

După ce l-ai scos pe bebe din apă, înfășoară-l imediat în prosopul lui special de baie, dotat cu glugă. Presează ușor pe tot corpul astfel încât să se usuce mai repede și mai bine. Treci delicat cu prosopul în spatele urechilor, a genunchilor, la încheieturi și în zonele cu pliuri. E bine să faci totul cu minuțiozitate și răbdare, nu în grabă. Dacă freci energic pielea bebelușului există riscul să se irite. Aplică apoi pe tot corpul un lapte de corp care se absoarbe ușor în piele și îmbracă-l pe bebe cu un body și o pijama comodă.

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*