Home / Copil / Nu vrea decât dulciuri!

Nu vrea decât dulciuri!

shutterstock_132243101

Dacă puiul tău a prins gustul dulciurilor, e greu să-i mai pui limite. Iar de interzis, n-are sens, pentru că ştii cum se comportă orice copil cu ceea ce i se interzice. Aşa că, singurul lucru benefic pe termen lung este să oferi alternative sănătoase şi să încerci să-i schimbi obiceiul de a mânca prăjituri şi bomboane, într-unul sănătos.

Cât de mult este prea mult?

Mai întâi, răspunde la întrebarea de câte ori pe zi mănâncă micuţul tău dulciuri? Corect ar fi nu mai mult de o dată pe zi. Cât priveşte mărimea porţiei, nu prea ai de ales: cu cât mai mică, cu atât mai bine. Ce înseamnă asta? 2 pătrăţele de ciocolată, 2 biscuţi dulci, o bucată mică de plăcintă cu mere sau cu brânză. Şi, bineînţeles, felii de fructe.  Dacă plânge după mai multe dulciuri, trebuie să fii fermă! I-o oferi doar a doua zi. Mărimea porţiei depinde de tine şi de cât de mult urăşte copilul ceea ce i s-a oferit la masă. Dacă a mâncat doar câteva înghiţituri de friptură şi cere desertul, îi dai o porţie mică, fără să cedezi la rugămintea de a-i da un supliment. Iar dacă a mâncat tot ce i s-a pus în farfurie, va primi tot o singură porţie, de dimensiuni potrivite cu vârsta şi atât. Mulţi copii cer mai multe dulciuri după mese. Atunci trebuie întrebaţi dacă le mai este foame. Dacîă da, le oferiţi fructe sau pâine, dar nu dulciuri.

Cum să-i prepari desertul

Desigur, cele mai sănătoase deserturi sunt cele preparate în casă, mai ales dacă găseşti alternative sănătoase pentru îndulcit (miere, sirop de arţar, sirop de agave, stevia, zahăr din trestie etc). Iar dacă alegi prăjiturile cu fructe şi ingrediente ca ouă, lapte, iaurt, făină integrală, totul e ca la carte. Regula de aur în privinţa deserturilor este să nu le foloseşti niciodată ca răsplată sau ca pedeapsă. Interdicţia sau premiul „dulce” le creşte valoarea în ochii copilului. Sunt importante, dacă atunci când eşti pedepsit ţi se iau dulciurile! Devin, automat, mai importante decât mâncarea obişnuită şi sănătoasă. Aşa că, cel mai bine este să le oferi o dată pe zi, fără comentarii, la ora când nu pun în pericol buna desfăşurare a mesei.

Cum eviţi gustările „neprevăzute“

Dacă n-ai încotro şi trebuie să-i cumperi ceva de mâncare în oraş, alege un desert care nu dă peste cap strategia ta alimentară. Încearcă să i-l cumperi după ce a mâncat acasă, când nu-i este prea foame şi spune-i copilului că poate să aleagă doar un fel de „dulce”. Desigur, poţi face rabat de la reguli, dacă se mulţumeşte cu un creackers din orez, de exemplu, o banană şi o feliuţa de portocală. În privinţa dulciurilor din casă, încearcă să le limitezi cantitativ: să ai un singur fel de dulce, în cantităţi rezonabile, un singur fel de îngheţată, un singur fel de biscuiţi şi multe fructe. O idee bună este să ai şi fructe uscate, care pot înlocui porţia de prăjitură. Iar sucurile de fructe făcute în casă, să le bea dimineaţa.

Idei de înlocuit dulciurile

  • Fructe proaspete sau uscate (acestea din urmă, trebuie oferite la ora mesei, altfel pot contribui la apariţia cariilor)
  • Iaurt de casă amestecat cu fructe sau cu o linguriţă de gem.
  • smoothies din fructe proaspete
  • fursecuri cu puţin zahăr
  • deserturi cu orez cu puţin gem
  • un bol cu lapte şi cereale dulci

 

 

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*