Home / Bebelus / Alaptare / Lapte formulă sau alăptat

Lapte formulă sau alăptat

Ce zic mămicile

”Mi-am alăptat gemenii în primele 3 luni. Fiind singură, fără niciun ajutor, a fost destul de dificil. Ajungeam să dorm 2-3 ore/zi și îmi amintesc ca uneori adormeam în parc cu ochelarii de soare la ochi și cu mâna pe căruț. După 3 luni, probabil din cauza oboselii și a alimentației proaste, cantitatea și calitatea laptelui a scăzut, așa că am recurs la formulă.” Beatrice Chis, București


Din păcate nu am fost o mamă care a alăptat, din cauza unor probleme medicale. Am încercat pe toate căile posibile. Pot spune că am „alăptat” doar 3 săptămâni câte o masă pe zi, cu ajutorul unei pompe electrice de muls. Fetița mea a crescut cu lapte formulă, pe care și acum, la 2,4 ani îl bea cu plăcere. Este un copil sănătos și dezvoltat normal, cu un sistem imunitar de invidiat, în ciuda faptului că nu a fost alăptată. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta!” Ioana Oniță, Teiuș, județul Alba

 

„Am alăptat și încă alăptez (are 1 an și 3 luni)… nu vrea nici un altfel de lapte cu biberonul…. doar apă…. Lapte mâncăm doar cu lingurița, cu biscuiți sau cereale. Nu știu cum va fi cu înțărcatul, cred că va fi foarte greu”. Alina Pascuti, Timișoara

 

„Două fetițe (gemene) am și le-am alăptat exclusiv până la 6 luni, apoi am început diversificarea și am continuat și cu alăptarea până la 1 an și 8 luni când s-au auto înțărcat. N-au cunoscut gustul laptelui praf, iar de biberon/suzetă nici vorbă”.  Alina Marcu Grama, Urziceni

„Mi-am alăptat fetița 4 luni, a fost o experiență foarte frumoasă, apoi am avut o problemă medicală, am fost nevoită să iau medicamente și i-am dat lapte praf. Când am pus-o din nou la sân a refuzat să mănânce, începuse să îi placă cel praf, am încercat două săptămâni după care am renunțat de tot la sân și am trecut-o pe formulă de lapte”. Amalia Nicoleta Radu, Brănești

„Am doi copii. Un băiat de 5 ani și 8 luni pe care l-am alăptat până la 1 an și 2 luni și o fetiță de 1 an și 3 luni pentru care din păcate nu am avut sân decât o lună, în schimb papă lapte formulă”. Ionela Daniela Ignea, Andrășești, jud. Ialomița

„Am alăptat exclusiv și continui chiar dacă bebe are 1 an și 10 luni și sunt însărcinată cu al doilea bebe. Zilele astea trebuie să nasc și mă rog să am lapte cât mai mult timp și pentru bebe nr. doi. Iulia Cristina Iancu, Timișoara

„Eu l-am alăptat pe micuțul meu un an și m-am bucurat mult nu i-am dat lapte praf. După ce a împlinit un an, medicul mi-a recomandat să-i dau lapte UHT și e sănătos. E greu cu alăptatul și multe mame renunță pentru că nu au răbdare cu copiii, dar e ceva frumos și unic. Tunde Bacea, Mediaș

„Începutul alăptatului a fost foarte greu. Dar nu am renunțat până nu am reușit.   Odată ce am început, am descoperit cea mai frumoasa legătură dintre mamă și copil. Mi-am alăptat îngerașul până la vârsta de un anișor, iar după aceea i-am dat lapte formulă. Oana Șerb, Domnești, jud. Ilfov

Ce zice specialistul

Mihaela Timofte, consultantul în lactație, Medicover

Pentru bebeluș, laptele matern este singurul aliment natural care conține toți nutrienții de care are nevoie, în proporțiile corecte. Laptele matern este ușor de digerat, îl protejează pe bebe de infecții și ajută la prevenirea unor boli și alergii. Oferă atât de multe avantaje pentru copil din punct de vedere al sănătății, creșterii și dezvoltării psihologice. Pentu mamă, alăptarea stimuleză contracția naturală a uterului prin reducerea sângerării postpartum naturale, permițând astfel uterului să revină la dimensiunea normală mai repede. Reduce de asemenea riscul de osteoporoză, cancer de sân și ovarian. Este adevărat că alăptarea e frumoasă, dar poate fi și dificilă atunci când nu știi să gestionezi anumite situații. Cu multă răbdare, cu susținere din partea familiei, cu informații și ajutor din partea specialiștilor în alăptare, totul poate deveni mult mai simplu.

 

 

 

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*