Home / Bebelus / Interviu exclusiv cu dr. Wolfgang Knirsch, CEO-ul Vita 34 – 10 răspunsuri la întrebări vitale despre celulele stem

Interviu exclusiv cu dr. Wolfgang Knirsch, CEO-ul Vita 34 – 10 răspunsuri la întrebări vitale despre celulele stem

 

 Compania Life Solutions (singurul reprezentant în România al băncii de celule stem germane Vita 34) ne-a ajutat să obținem un interviu exclusiv cu dr. Wolfgang Knirsch, CEO-ul Vita 34 (foto). Knirsch (58 de ani) este chimist de formație și ne-a răspuns la 10 întrebări importante despre celulele stem, recoltate fie din sângele cordonului ombilical (celule stem hematopoietice/HSC), fie din țesutul ombilical (celule mezenchimale/MSC).

 

Care sunt puterile secrete ale celulelor stem?

Celulele stem au potențialul de a trata o gamă enormă de boli și tulburări care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Această capacitate se bazează pe proprietățile lor unice de:

  • auto-reînnoire/proliferare (se pot reînnoi aproape nelimitat)
  • diferențiere (au abilitatea specială de a se diferenția în celule cu funcții și caracteristici specializate)
  • nespecializare (sunt celule nespecializate, care dau naștere unora specializate)

De ce este bine să stocăm sângele din cordonul ombilical?

Celulele stem tinere sunt întotdeauna cele mai capabile. Cu cât o persoană este mai înaintată în vârstă, cu atât scade viabilitatea celulelor ei stem, iar abilitățile de autovindecare scad și ele. Celulele stem din sângele din cordonul ombilical (HSC) nu sunt încă afectate de boli și mutații, de obicei nu au viruși și bacterii. Cea mai bună variantă este recoltarea și stocarea lor imediat după naștere.

Dacă avem mai mult de un copil trebuie să recoltăm sânge pentru fiecare?

Transplantul de celule stem poate fi de succes numai atunci când markerii de țesut (caracteristicile HLA, proteine din sistemul imunitar, care determină dacă un pacient va reacționa împotriva unui transplant) ale donatorului și destinatarului se potrivesc, adică sunt aproape gemeni din punct de vedere genetic. În caz contrar, grefa va fi respinsă. Statistic, frații au cel puțin o șansă de 25% ca aceste caracteristici HLA ale unuia să se potrivească și celuilalt.

Se pot repara organele și țesuturile adulte folosind celule stem?

În prezent, nu este posibil să se înlocuiască un întreg organ, dar acest lucru este deja în curs de cercetare.

Cantitatea de celule stem influențează tratamentul?

Pentru reconstrucția măduvei osoase după o chimioterapie cu doze mari, de exemplu, numărul total de celule nucleate este un aspect important pentru succesul tratamentului. Valoarea medie a numărului total de celule nucleate pentru unitățile transplantate a rămas aproape constantă, între 2010 și 2016. Sunt în curs de dezvoltare câteva noi potențiale aplicații clinice pentru sângele din cordonul ombilical. Succesul acestor studii ar putea deschide noi direcții de utilizare. Și nu pentru toate tratamentele vom avea nevoie de o doză atât de mare de celule cum este reconstruirea măduvei osoase.

Cum se tratează cu celule stem bolile și afecțiunile cronice?

Depinde întotdeauna de boală, de cazul particular. Mecanismele sunt complexe și diferă în funcție de tipul bolii, modul de tratament, etc. În cazul cancerelor (de exemplu), în general, transplantul de celule stem se va efectua după chimioterapie, după distrugerea celulei canceroase.

Care sunt cele mai bune centre medicale pentru terapiile cu celule stem?

În funcție de boală, există diferite centre. Un centru cunoscut este Universitatea Duke din Durham (SUA). Pacienții au fost tratați cu sânge din cordonul ombilical propriu sau donat pentru mai multe boli (leucemie, sindromul Hurler, paralizie cerebrală și autism).

Care sunt riscurile tratamentului cu celule stem?

Pentru tratamentul autolog (cu celule recoltate de la respectivul pacient – n.r.) nu există aproape niciun risc. În cazul unui transplant alogen (cu celule recoltate de la un donator – n.r.), donatorul și destinatarul trebuie să se potrivească. În caz contrar, este posibil să apară respingeri.  Așa-numita boală grefă-versus-gazdă (GvHD) este, din păcate, încă o complicație de temut.

Care sunt studiile și cercetările cele mai promițătoare privind utilizarea celulelor stem?

Sângele ombilical (cu celule stem hematopoietice/HSC – n.r.) este aplicat în sute de studii clinice, la nivel mondial. Un domeniu promițător este tratarea daunelor cerebrale. De exemplu, într-un studiu, celulele sangvine din cordonul ombilical au fost utilizate la copiii cu paralizie cerebrală. În alt studiu în curs, sângele autolog ombilical este utilizat pentru nou-născuții cu encefalopatie ischemică hipoxică. Un alt studiu (care are loc în Australia) cercetează fezabilitatea reinfuzării sângelui din cordonul ombilical la copiii cu risc de diabet zaharat de tip 1. Pe de altă parte, celulele stem mezenchimale/MSC (extrase din țesutul ombilical – n.r.) sunt aplicate în mai mult de 500 de studii clinice la nivel mondial (în ceea ce privește bolile vasculare, bolile autoimune sau artrita articulară).

Cum pot doctorii să utilizeze celule stem pentru tratarea altor membri ai familiei?

De obicei, medicul spune dacă există o indicație alogenă. Medicii trebuie să testeze dacă pacientul și donatorul au același tip de HLA. În cazul în care aceste criterii sunt corecte și proprietarul celulelor stem (copilul) este de acord cu o livrare, medicul poate utiliza celulele stem pentru un membru al familiei.

 

 

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*