Home / Bebelus / Alimentatie / Ghidul preparării rapide a piureurilor

Ghidul preparării rapide a piureurilor

shutterstock_249743227

Debutul diversificării este pentru multe mămici o perioadă cu multe întrebări și dilemma. Iată ghidul nostru cu trucuri, sfaturi și recomandări pentru a începe repede și ușor să pregătești cele mai gustoase piureuri și supe pentru bebelușul tău.

Când începem să pregătim primele piureuri, chiar dacă până acum ai găti, te lovești de o mulțime de mici detalii care par greu de rezolvat: Trebuie să cumperi vase noi? Trebuie să le sterilizezi înainte de pregătirea supei sau piureurilor? Pot să păstrezi piureurile la frigider sau la congelator? Cât timp? Iată de ce credem că o listă cu cele mai bune ustensile pentru mâncărurile lui bebe și cu cele mai bune trucuri și sfaturi de preparare a lor ți-ar fi foarte utilă:

De ce ustensile ai nevoie

Când începi să gătești pentru bebe, nu trebuie să schimbi totul în bucătărie, doar ca să fie nou și curat. Gândește-te că  peste aproximativ un an, bebelușul tău va crește și va mânca la masă cu voi, mâncăruri obișnuite. Dacă ai deja ustensilele din lista noastră, le speli și le clătești foarte bine și treci la treabă:

  • Blender sau mixer multifuncțional vertical
  • Steamer de mici dimensiuni
  • 1-2 Linguri din lemn sau din inox
  • Oale mici din inox ( de 1-2 l) în care să-i fierbi legumele
  • Vase de ceramică sau de yena de 0,5 -1 l pentru cuptor
  • Cutii speciale pentru cuburi de gheață
  • Pungi pentru congelator

 Cum pregătești piureurile

Pentru debutul diversificării alege ingrediente proaspete, de bună calitate, din surse sigure. Este important ca legumele, fructele, carnea, peștele cu care pregătești piureurile lui bebe să nu fie congelate sau din conserve, deoarece au un conținut scăzut de nutrienți. Curăță legumele și fructele, apoi spală-le foarte bine. Nu le lăsa să stea în apă rece cu orele, pentru că își pierd din vitamina – vitamina C este hidrosolubilă, adică se dizolvă în apă.

Cum le gătești

Nutriționiștii ne recomandă să alegem pregătirea pe aburi, deoarece aceasta este cea care păstrează cei mai mulți nutrienți din legume/fructe/carne. Dacă nu ai un steamer, amintește-ți de bain-marie. O sită așezată deasupra unei oale în care fierbe apă este tot o modalitate de a fierbe pe aburi ingredientele pe aburi pentru a maximiza conservarea nutrienților. În cazul supelor, adaugă legumele în apă când aceasta clocotește, tot pentru a le păstra vitaminele.

Cum le pasezi

Piureurile lui bebe se gătesc în mici cantități, de aceea ar fi greu să le mixezi în cuva mare a robotului, iată de ce un mixer vertical ți-ar fi de mare ajutor. Pui legumele într-un castronel, adaugi și puțin din zeama în care au fiert și le mixezi până obții o textură fină.  Poți să le dai piureurilor o consistență mai lichidă adăugând lapte formulă preparat, o linguriță de unt , de ulei de măsline sau de smântână.

Cum le conservi

Dacă ți-a mai rămas o porție de piure sau de supă, poți să o conservi timp de o săptămână la congelator. După ce s-a răcit complet piureul rămas, îl pui într-un recipient de silicon special (multiporții) care se închide ermetic. E important ca recipientul să fie ermetic și să aibă mai multe spații pentru a-l porționa și folosi mai ușor. E bine de asemenea să le congelezi într-un sertar special pentru legume sau pentru mâncarea sugarului tău. Pune pe cutie o etichetă cu data la care l-ai preparat și congelat. Piureul poate fi păstrat astfel 3- 4 săptămâni. Îl decongelezi la temperatura camerei, apoi îl încălzești pe baie de aburi, nu la cuptorul cu microunde deoarece își pierde proprietățile.

 

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*