Home / Copil / Festivalul Amintiri din Copilărie 2018, în Parcul Tineretului

Festivalul Amintiri din Copilărie 2018, în Parcul Tineretului

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează în perioada 15-17 iunie 2018, în Parcul Tineretului din Capitală, o nouă ediție a Festivalului Amintiri din Copilărie, o ocazie perfectă pentru a petrece timp de calitate alături de întreaga familie.

Programul festivalului reunește o mulțime de activități dedicate publicului de toate vârstele: scena găzduiește spectacole și concerte, iar în spațiile conexe au loc ateliere, lecturi și demonstrații dintre cele mai interesante. Mimi și statui vivante animă aleile, iar instalațiile lansează adevărate provocări pentru tinerii exploratori.

Pornind de la Intrarea Șincai, Parcul Tineretului va fi transformat timp de trei zile într-un loc de joacă inedit și provocator: șotronul-maraton cu peste 1000 de pași marchează drumul până la Tamburul uriaș, Peretele cu pixeli, Căsuța Eco și alte instalații proiectate de arhitecții de la The Poster, care semnează design-ul scenografic al acestei ediții.

În premieră, Festivalul Amintiri din Copilărie găzduiește și două instalații din străinătate: „Cu capul în nori”, un spațiu delicat, pentru visători, creat de Michal Svironi (Israel), și „Marele Labirint”, conceput de Compania Itinerània (Spania) – 400 de metri pătrați de coridoare și enigme care vor putea fi vizitate în zilele de 16 și 17 iunie.

După ce au călătorit în toată lumea, sosesc de departe clovni, muzicieni, actori și acrobați. Printre musafirii celei de-a V-a ediții a festivalului se numără teatre și companii independente din Columbia (Compania Aainjaa), Danemarca (Teatrul Paolo Nani), Italia (La Sbrindola) și Spania (Karcocha și Compania Osadia). Acestora li se adaugă îndrăgitul duo româno- australian, Dr. Bubble și Milkshake, dar și artiști locali, care vor fi prezenți cu spectacole de teatru și ventrilocie, concerte și demonstrații de dans. Programul este completat de un concert special, susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale duminică, 17 iunie, în închiderea festivalului.

Mai multe detalii despre manifestările pentru copii din weekend-ul 15-17 iunie, pe  www.gokid.ro.

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*