Home / Sarcina luna de luna / Sanatate / De ce poftesc gravidele

De ce poftesc gravidele

shutterstock_94480459

80% dintre gravide au cel puţin o poftă mai neobişnuită în timpul sarcinii. De ce oare? Medicii pun acest lucru pe seama schimbărilor hormonale majore care au loc în corpul vbiitoarei mame. Ele  trezesc senzaţii noi şi ascut mirosul şi gustul. Este foarte simplu să pui totul pe seama furtunii hormonale, însă unele pofte ascund şi un deficit nutriţional!

Pofte vs. nevoi nutriţionale

Multe femei observă că pe parcursul sarcinii sunt mai sensibile la mirosul anumitor mâncăruri (le doresc sau le fac greaţă). Se întâmplă să nu mai suporte mâncarea preferată ori să divinizeze alimentul pe care l-au detestat dintotdeauna. Hormonii sunt de vină! Din cauza lor, o mare consumatoare de carne s-ar putea să ocolească friptura, iar o vegetariană să poftească tocăniţe.

Există teorii care susţin că prin aceste pofte organismul nostru ne-ar atrage atenţia asupra principiilor nutritive de care are nevoie. De exemplu, dacă pofteşti lapte, poate însemna că ai nevoie de calciu, iar dacă ţi-e poftă de fructe, ai un deficit de vitamine. Cel mai frecvent, femeile gravide poftesc la dulciuri, lapte şi produse lactate, fructe şi alimente condimentate. Poftele sunt permise atât timp cât nu dezechilibrează dieta şi nu te împiedică să mănânci alimentele sănătoase.

Cu ce înlocuieşti  poftele „nesănătoase”?

Un iaurt cu fructe îngheţat, în loc de îngheţată. Îngheţata conţine zahăr şi grăsimi care cresc numărul de kilograme al viitparei mame.

Cartofi copţi sau natur, în loc de cartofi prăjiţi şi floricele în loc de cipsuri.

Dacă-ţi place ciocolata, bucură-te doar de unul-două pătrăţele. Sau bea o cană de ciocolată cu lapte.

Dacă pofteşti la prăjituri sau torturi, mănâncă puţin şi treci pe fructe dulci: banane, piersici etc. Înlocuieşte plăcinta cu mere, cu un măr copt la cuptor, presărat cu puţin zahăr şi puţină scorţişoară. La fel, şi plăcinta de dovleac poate fi înlocuită cu dovleac copt.

Poftele fiecărui trimestru

·         Primul trimestru – modificări de gust. În primele luni de sarcină există o percepţie accentuată pentru amar. Se pare că această modificare a gustului acţionează ca un mecanism de protecţie al mamei, deoarece multe plante şi fructe toxice sunt amare. Această modificare a gustului le împiedică pe viitoarele mame să nu consume diverse substanţe dăunătoare pentru copil în perioada cea mai delicată a sarcinii.

          Trimestrul al 2-lea – gustul sărat în top. Preferinţa pentru alimentele sărate, cum ar fi murăturile, apar din luna a patra. Pe parcurs, volumul de sânge al femeii gravide creşte, astfel încât s-a emis ipoteza că astfel de pofte ar trăda de fapt o nevoie crescută de sodiu.

·        Trimestrul al 3-lea – acreala este Nr.1. Gravidele au o predilecţie pentru alimentele acre, mai ales în al treilea trimestru. Preferinţa aceasta apare legată mai ales de pofta de murături. Întrucât dulcele este şi el un favorit în timpul sarcinii, combinaţia tipică de dulce-acru din fructe explică de ce gravidele poftesc atât de mult la fructe.

Atenţie la greutate!

Când mama se hrăneşte sănătos, numărul de kilograme pe care îl acumulează în sarcină nu depăşeşte 10-12 kg. Mai mult decât atât, o dietă corectă îi asigură copilului dezvoltarea normală.  Tot ce mănânci ajunge şi la el. Pe de altă parte, dacă mănânci multe dulciuri şi alimente hipercalorice, acestea măresc riscul mamei de a face diabet gestaţional (de sarcină) şi hipertensiune arterială. Reţine că pe perioada sarcinii trebuie să câştigi doar 10-12 kg , iar pentru a le obţine, ai nevoie doar de 300 de kilocalorii în plus pe zi.

Mirosul, un senzor fin al sarcinii

Hormonii de sarcină sensibiliezează mirosul. Modificările acestea fac ca anumite mâncăruri să-ţi îţi provoace greaţă. N-ai încotro, trebuie să aştepţi să se mai „potolească” hormonii ca să le totlerezi. Una din cele mai frecvente repulsii alimentare în perioada sarcinii ar fi cea faţă de carne. Specialiştii găsesc în asta o dovadă a inteligenţei organismului nostru, care respinge produsele de origine animală,  periculoase în sarcină pentrucă pot fi contaminate cu bacterii, paraziţi etc.

Pofte anormale

Tentaţia de a gusta varul de pe pereţi, apretul de rufe, argila şi câte şi mai câte lucruri necomestibile se numeşte pica şi este foarte periculoasă (are potenţial toxic). Dacă apare le gravide, acestea trebuie să se adreseze medicului.

 

 

About Viorica Rusu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*