Home / Copil / Alimentatie / Cum învaţă să mănânce singur

Cum învaţă să mănânce singur

 

Spre 12 luni, bebe dă semne că vrea să mănânce singur. Este un moment important din dezvoltarea lui, comparabil cu primul pas pe lună al omenirii. Chiar dacă nu nimerește totdeauna gurița, este important să exerseze.

Învățare prin repetiție

La 10 luni, copilul începe să apuce lingurița. Se joacă vesel cu ea, bătând în farfurie și, treptat, începe să o ducă la gură cu sau fără mâncare. Așa că, nu-i lua această plăcere, chiar dacă murdărește totul în jur. Jocul cu mâncarea înseamnă, de fapt, cunoașterea texturii, culorii, gustului. Iar când începe să accepte bucățelele, va fi încântat să le ducă la gură apucându-le stângaci cu degetele. Cu cât îl lași mai liber să bage mâna în mâncare, cu atât va învăța mai repede să mănânce singur și curat. Până atunci, doteză-l cu o pelerină care să-i acopere hăinuțele în timpul mesei și folosește două lingurițe, una pentru tine, alta pentru el.

 Dificultățile începutului

La primele încercări de a lua lingurița în mână, bebe o va apuca invers sau cu partea bombată în sus. Iar când va reuși să o țină corect, va avea o problemă să nu piardă conținutul linguriței pe drumul până la gură. Desigur, o încercare dificilă pentru el, dar nu pentru mult timp. Ca să-l ajuți, pune-i în față un castronel, nu o farfurie plată. Așa își va umple lingurița mai ușor.

 Mișcări imprecise

Mișcările bebelușului sunt precipitate, sacadate. Lui îi este greu să-și rețină gesturile, din cauza imaturității neurologice. De asemenea, el nu poate frâna lingurița, chiar dacă ea ajunge înainte de a-și deschide gura. Acestea sunt două gesturi total diferite, care necesită o coordonare complicată pentru copil. De cele mai multe ori, mâna duce lingurița către o gură închisă, iar conținutul se revarsă pe buze și pe piept.

18 luni, primele victorii

Cu lingurița la gură. Spre vârsta de 16 luni, el reușește să-și atingă gura cu lingurița, ceea ce este o mare victorie. Soarta castronelului cu mâncare nu este însă de invidiat.  Ca să-i dai satisfacție deplină pentru eforturile lui, evită mazărea pentru că sare din linguriță, la cea mai mică înclinare. Dar poți să-i dai mazărea dacă-i place să o mănânce cu mâna.

Laudă-i eforturile

Ca să nu devină plicticoase eforturile bebelușului, laudă-l, încurajează-l, ajută-l. Evoluția copilului nu este constantă și poate avea momente de renunțare.

Răbdare….

Spre vârsta de 18 luni, bebe devine mai sigur pe mișcările mâinii, așa că este stăpânul linguriței. Asta nu înseamnă că nu mai pierde câte puțină ciorbă pe drumul până la guriță. O masă la care totul să fie perfect este încă departe.

2 ani, vârsta independenței

La masă, cu cei mari. În 6 luni, bebe și-a perfecționat tehnica de a mânca singur, așa că este, practic, autonom. Știe să mănânce singur, dar apreciază anturajul. Așa că este momentul să-l instalezi la masă cu toată familia. Sau, în măsura în care programul părinților nu permite mai mult, măcar cina să fie un moment de socializare la masă.

Fiecare la timpul lui

Anumiți copii nu se descurcă singuri la masă până la 3 ani. Lucrul acesta nu are nicio importanță. Dar, dacă copilul tău refuză să ia lingurița și să mănânce singur la 3 ani, trebuie să te adesezi medicului. Cert este că într-o evoluție normală a lucrurilor, la 4 ani, copiii trebuie să manevreze perfect lingura. Tot atunci, pot ține și creionul în cea mai bună poziție.

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*