Home / Bebelus / Alimentatie / Cum îi faci cunoştinţă cu… orezul

Cum îi faci cunoştinţă cu… orezul

Orezul hrăneşte cam jumătate din populaţia planetei. Este suficinet să spui asta despre notorietatea acestei cereale care, încă din Antichitate, a călătorit în jurul lumii, ajungând în toate zonele geografiece. Chiar şi bebeluşii beneficiază de nutrienţii ascunşi în boabele albe, cu condiţia să fie bine fierte. Le dau un tonus excelent şi îi hrăneşte protejându-le întregul sistem digestiv.

Ca regulă generală, orezul se introduce în alimentaţia bebeluşilor după ce au împlinit 6 luni, odată cu pastele şi grişul. Desigur, numai după ce medicul pediatru a dat undă verde! El poate să recomande făina de orez  mai devereme sau mai târziu, după cum evaluează dezvoltarea copilului şi starea lui de sănătate. După 7 luni, pentru o masă echilibrată, este de pereferat ca această cereală să fie combinată cu legume sau cu fructe. În unele zone geografice, mai ales în America de Nord şi Canada, dar şi prin Europa, tradiţional, orezul era primul aliment pe care bebeluşii îl cunoşteau, după laptele matern. Şi este lesne de înţeles de ce:

  1. Gustul orezului este neutru. Într-atât de neutru încât unii fabricanţi de borcănele pentru diversificare îi adaugă arome şi zahăr. Acest lucru are şi o explicaţie. Prin intermediul laptelui matern, bebe a cunoscut din primele zile de viaţă un aliment foarte gustos. Aşa că s-ar putea să respingă orezul cel fad, dacă nu este combinat cu legume sau cu fructe.
  2. Nu provoacă alergii, decât în cazuri rare. Cu toate acestea, la primele încercări de a-l da bebeluşului tău trebuie să fii atentă cum îl acceptă. Deşi este un aliment atât de puţin alergen, există copii care nu-l tolerează.
  3. Este uşor de digerat. Cine nu a mâncat orez ca să scape de o diaree urâtă? Orezul are calitatea de a strânge materiile fecale, chiar cu riscul de a provoca constipaţie la copiii cu tendinţă clară la o digestie mai leneşă.
  4. Are un conţinut redus de proteine şi unul mare de gucide. Prin urmare, cea mai bună alegere pentru bebeluşi este orezul brun integral.

De reţinut!

Orezul este una din primele cereale care se pot oferi bebeluşilor între 4-6 luni. Dar, medicul pediatru va aprecia pentru fiecare caz în parte dacă este necesar să începi diversificarea cu acest aliment.  În prezent, se recomandă ca divesificarea să înceapă cu legume, apoi cu fructe şi cereale.

Ce orez să aleg

În general, un orez alb, cu bobol rotund şi de preferinţă bio, este cel mai indicat pentru mâncărurile bebeluşilor. Dar, pentru a varia meniul, poţi schimba soiul. Înlocuieşte-l pe cel alb, atât de cunoscut, cu orez… parfumat. Cele mai cunoscute varietăţi sunt :

  • Orezul basmati. Originar din India şi Pakistan, are un gust rafinat şi o aromă apropiată de alune şi rămân întregi după fierbere.
  • Orezul tailandez. Este bine aromat, are boabe lungi şi şi mai mari decât basmati. Este foarte plăcut fiert natur.
  • Orezul surinam. Foarte apreciat de cunoscători, are bobul fin şi mai lung. Este portivit pentru mâncărurile cu sos.
  • Orezul vietnamez sau din Kaşmir. A pătruns recent în marile magazile din Europa şi America. Este de bună calitate, cu gust rafinat şi foarte scump.

Cum îi prepari

Orezul din farfuria bebeluşului se prepară fiert, după ce a fost bine spălat, în mai multe ape, ca să mai piardă din amidonul care poate da un anumit disconfort digestiv. Când apa din vas dă în clocot, se adaugă orezul şi se fierbe până când bobul devine moale. Poate fi fiert în lapte sau în apă şi apoi conbinat cu piure de legume sau de fructe. După 8 luni, poţi să-i prepari bebeluşului tău budinci, adăugând gălbenuş de ou şi brânză de vaci sau gălbenuş şi legume. De asemenea, pilaful este o varinată foarte sănătoasă, atât în varianta cu carne, cât şi în cea cu legume.

Text de Alice Dumitrescu

 

About Mariana Robescu

Este food-editor la revista Pap tot. Este pasionată de gătit, inventează tot timpul noi mâncăruri și, cel mai important lucru, oferă din creațiile ei culinare tuturor celor din jur. Iubește ceea ce face și asta se vede în fiecare clipă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*