Home / Fără categorie / Cu burtica în vacanță

Cu burtica în vacanță

insarcinata sh

Nu e simplu să pleci în vacanță când ești însărcinată, dar dacă ții cont de câteva lucruri și-ți iei toate măsurile de siguranță, nu ai de ce să-ți faci griji.

Iată sfaturile medicului primar in obstetrica-ginecologie, dr. Silviu Iștoc.. „Oricare ar fi destinația, in primul rând trebuie sa aflați ce facilitați de asistenta medicala sunt la destinație, in cazul in care aveți nevoie de asistenta medicala de urgenta. Este o idee buna sa va luați in bagaj dosarele medicale de maternitate, astfel încât sa puteți da medicilor informațiile relevante, daca este necesar”, afirma domnul doctor Silviu Iștoc, medic primar obstetrica-ginecologie.

Vacanța și perioada de sarcină

Unele femei preferă să nu călătorească în primele 12 săptămâni de sarcina din cauza senzației de greața si de oboseala permanenta din timpul acestor stadii incipiente. Călătoria in ultimele luni de sarcina poate fi obositoare si inconfortabila. Așa ca, multe femei considera ca cea mai buna perioada de a lua o vacanta este in mijlocul sarcinii, intre patru si șase luni.

„Călătoria in timpul sarcinii este o preocupare pentru multe femei, dar, in cazul in care sarcina nu are complicații, atunci nu exista nici un motiv pentru care femeile însărcinate nu pot calatori in siguranța, atâta timp cat sunt luate masurile de precauție necesare”, spune dr. Silviu Iștoc.

Zborul cu avionul în timpul sarcinii

Călătoria cu avionul nu este dăunătoare pentru gravide sau pentru copil, dar situația se schimba în cazul in care este vorba despre o sarcina cu complicații, de aceea este bine ca înainte sa discutați cu medicul. De asemenea, anumite companii aeriene au o politica foarte stricta când vine vorba de femei însărcinate, de aceea este bine sa cunoașteți aceste detalii înainte de a achiziționa biletele.

„Probabilitatea de a intra in travaliu natural este mai mare după 37 de săptămâni si după 32 de săptămâni, daca vorbim de sarcina cu gemeni. După săptămâna 28 de sarcina, compania aeriana poate solicita o adeverința de la medicul ginecolog care sa confirme ca nu exista riscuri sau complicații. In timpul zborului, beți multa apa si deplasați-va in mod regulat – la fiecare 30 de minute”, explica dr. Silviu Iștoc.

Raul de mașina al femeilor însărcinate

„Oboseala si amețelile sunt frecvente in timpul sarcinii, deci este important ca in timpul călătoriei cu autoturismul sa se consume in mod regulat lichide si alimente naturale care oferă energie, iar din când in când sa se facă opriri pentru oxigenarea creierului si circulația sangvina”, afirma medic primar, dr. Silviu Iștoc.

Este important ca pe toata durata călătoriei sa se păstreze un aer curat in mașina, iar centura de siguranța sa fie poziționata cu cureaua transversala intre sâni si cureaua abdominala peste pelvis, sub burta, nu peste burta. Trebuie sa se creeze un mediu confortabil pentru femeia însărcinata pentru a nu se simți rău pana la destinația finala.

Croaziera in timpul sarcinii

Companiile de feribot au propriile lor restricții si pot refuza cu ușurința transportul femeilor gravide de peste 32 de săptămâni. Consultați politica companiei de feribot înainte de a face rezervarea, pentru a nu avea surprize neplăcute la îmbarcare.

„In cazul excursiilor mai lungi pe apa, cum ar fi croazierele, este indicat sa știți daca aveți rău de mare, pentru ca acest lucru va poate crea un disconfort accentuat. De asemenea, înainte de a opta pentru o astfel de călătorie, cercetați daca exista facilitați la bord pentru a face fata in cazul in care apar complicații cu privire la sarcina”, explica dr. Silviu Iștoc.

Alimentele și băuturile specifice altor culturi

Daca alegeți sa mergeți într-o vacanta in afara tarii, nu încercați toate alimentele si băuturile ce va sunt oferite in diferite tari, mai ales daca sunteți însărcinata. Verificați întotdeauna daca apa de la robinet este in regula, dar cel mai bine ar fi sa nu consumați decât apa îmbuteliata.

Răceala gravidei in vacanta

Indiferent de locul in care alegeți sa mergeți, nu uitați sa va păstrați temperatura corpului folosind haine adecvate si locuri in care sa va simțiți confortabil, unde sa nu fie nici frig, nici cald. Variațiile de temperatura nu sunt benefice pentru sarcina, mai ales ca pot provoca afecțiuni si răceli nedorite. Pastilele nu sunt recomandate in timpul sarcinii, de aceea, daca simțiți ca va încearcă vreo răceala, hidratarea intensa si vitaminizarea cu fructe si legume reprezintă soluția pentru a ameliora starea.

Atenție la apa in care înotați

Înotul este un sport sănătos atât pentru minte, cat si pentru corp, dar care poate afecta sănătatea aparatului genital, mai ales in cazul femeilor însărcinate. Umiditatea crescuta, păstrata mult timp la acest nivel, poate irita suprafețele genitale si facilitează apariția infecțiilor, ceea ce poate duce la complicații ale sarcinii.

„La mare, la piscina sau oriunde alegeți sa înotați, este bine sa nu purtați ore in sir un costum de baie umed, pentru a evita apariția afecțiunilor genitale. Daca slipul nu se usucă la soare, este indicat sa fie schimbat cat mai repede după ieșirea din apa. De asemenea, este indicat sa se spele costumul de baie după fiecare folosire, pentru a îndepărta din țesătura sa excesul de sare sau alte elemente care pot favoriza apariția iritațiilor si a infecțiilor. Aceste lucruri sunt importante pentru orice femeie, in special pentru cele însărcinate, care trebuie sa fie foarte atente la apa in care urmează sa intre”, a completat dr. Silviu Iștoc.

 

About Isabela Mihalcea

Este redactor de sănătate al revistei Pap tot. Știe tot ce este nou în domeniul sănătății și dorește să transmită cât mai mult din aceste noutăți cititoarelor. Este mămica unui năzdrăvan de șase ani și foarte implicată în educația lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*