Home / Bebelus / Ce faci când bebelușul este constipat

Ce faci când bebelușul este constipat

bebe masaj

Constipaţia, o mică problemă de ordin intestinal, o tulburare frecventă de care se plâng copiii. Şi micuţul tău are această neplăcere? Iată sfaturile noastre :

Chiar este constipat?

Mai întâi, trebuie să ştiii că dacă puiul tău are un singur scaun pe zi sau la două zile, nu înseamnă că este constipat. Nu putem vorbi despre constipaţie decât dacă scaunele sunt foarte rare (mai puţin de un scaun la patru zile), dificile, tari. Trebuie să ştii că această problemă intestinală este un fenomen frecvent la nou-născut, mai mic de 30 de zile. Bebeluşii hrăniţi la biberon nu sunt singurii care suferă, 10-20% din sugarii alăptaţi la sân prezintă şi ei o astfel de dereglare de tranzit.

De ce se constipă bebeluşii

Cel mai des, constipaţia se datorează alimentaţiei deficitare. Asigură-te că micuţul tău se hidratează suficient, mai ales când este cald. Şi reţine că şi prea mult lapte poate atrage deranjamente ale tranzitului. Pentru copiii mai mari, faptul că nu le place să meargă la toaleta de la grădiniţă poate provoca o constipaţie cronică. În acest caz, trebuie mai întâi să afli de existenţa problemei psihologice, vorbind cu copilul. Această tulburare poate fi însoţită de controlul deficitar al scaunelor, atunci când micuţii se abţin în mod repetat.  

Sfaturi practice anti-constipaţie

  •   Bebeluşul constipat trebuie să bea mai multă apă şi sucuri de fructe (de preferat cel de portocale) între mese.
  •   Îl mai ajută masajul pe burtică, plierea picioarelor pe abdomen, supozitoarele cu glicerină. 
  •   Când creşte, poate avea în meniu alimente bogate în fibre: cereale, legume vrezi, fructe, pâine integrală). Aportul de fibre   trebuie să rămână o constantă a meniului toată viaţa.
  •    În plus, iaurtul, sana şi chefirul şi ceaiurile medicinale pot fi aliaţii unui tranzit normal.
  •   Vara, poţi să-i dai un amestec de mere rase şi piure de prune. Acesta ajută mult tranzitul.

 Alimentele cele mai eficiente

Pe lista alimentelor care normalizează tranzitul se află cele bogate în celuloză ( fasolea verde, dovleceii, morcovii, ţelina, sfecla, cartofii, salata verde, ceapa, castraveţii, prazul, spanacul, roşiile, merele, perele, strugurii, portocalele, pâinea Graham.

 Lista interdicţiilor

Desigur, alimentele interzise sunt şi cel mai greu de ocolit, pentru că sunt preferatele celor mai mulţi copii. Este vorba de pâine albă, paste făinoase, ciocolată, cacao, carne, brânzeturi sărate.

În cazul în care constipaţia este rebelă, ai nevoie de sfatul pediatrului, care va examina copilul pentru a elimina riscul unei afecţiuni mai complicate.

 

About Viorica Rusu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*